Violată de un medic din Arad! Fetiței de 11 ani i s-a făcut sex oral și a fost penetrată parțial





Un cunoscut medic homeopat, apreciat în domeniul său de activitate, dar și activist civic, a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost reținut și cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei minore.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a sesizat, miercuri, Judecătoria „cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Boţ Victor Emanuel de 39 ani, reţinut, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol”. Din probele administrate până în acest moment în cauză s-a reţinut în sarcina medicului că “în data de 16 mai, în timp ce partea vătămată, minora I.T.M., în vârstă de 11 ani, se afla la tratament, efectuând o şedinţă de reflexoterapie la cabinetul inculpatului, acesta, profitând de calitatea sa de medic şi abuzând de încrederea şi influenţa sa asupra victimei, a constrâns-o să se supună unui act sexual“.
Apucăturile medicului erau cunoscute în cerc restrâns, deviațiile sale nefiind însă reclamate până la această oră. Fetița violată i-a povestit insă mamei sale prin ce a trecut în cabinetul medicului iar femeia îngrozită a luat legătura cu poliția. Oamenii legii au pregătit, ca la carte, capturarea pedofilului care “a căzut pe tehnică”. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind dus la Arestul IPJ Constanța. Fetița va beneficia de consiliere psihologică.
Victor Emanuel Boț este originar din Arad, tatăl său fiind din acest oraș. S-a mutat în cealaltă parte de țară în urmă cu mai mulți ani, în urma divorțului părinților.
Medicul a fost înregistrat de anchetatori chiar în propriul cabinet:
Medicul: Te deranjează?
Fata: Da.
Medicul: Data trecută nu ai zis că te deranjează. Îmi cer iertare. Mă ierţi, da?
Fata : Să ştiţi că am spus unei prietene.
Medicul: Vorbeşte mai încet.
Fata: Mi-a spus să le spun părinţilor.
Medicul: Ei lasă, îmi cer iertare. Îmi cer scuze.
Fata: O să le spun părinţilor.
Medicul: Imi cer iertare. Scopul meu era de armonizare – am vrut să te deschizi. Poate nu a fost corect si sănătos, dar sincer nu am facut ceva rău.
SURSA: Evenimentul Zilei
Victor Emanuel Boţ i-a făcut copilei sex oral, apoi a penetrat-o parţial. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a instrumentat cazul doctorului Victor Emanuel Boţ, un medic homeopat din Constanţa.
„Profitând de calitatea sa de medic şi abuzând de încrederea şi influenţa sa asupra victimei, medicul a constrâns-o pe fată să se supună unui act sexual oral realizat de inculpat asupra persoanei vătămate, penetrând-o parţial în vagin, fără a-i provoca deflorarea“, relatează anchetatorii, scriu cei de la Adevărul.
UPDATE
Conform datelor sale de pe Facebook, Victor Boț a terminat studiile la Arad. Cei care îl cunosc spun că a absolvit Liceul „Elena Ghiba Birta”, iar apoi a studiat medicina la Facultatea de Medicină de la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)