vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Vinovații fără vină”… am vrut să facem „lumină”, dar nu am găsit pe (absolut) nimeni din conducerea Retim, deși am căutat prin tot Aradul

    de Raluca Medeleanu | 15 octombrie 2018, 12:35 PM | Reportaj

    1

    Luni dimineață. Sacii de gunoi se revarsă din „cușca” în care sunt ținute pubelele, în spatele fostului cinematograf Dacia. A trecut mai bine de o săptămână de când asociațiile de locatari din zonă nu au mai văzut mașina de gunoi. Deja nici nu mai știu unde să arunce gunoiul…
    După ce am observat că alte locuri din Arad au scăpat deja de munții de gunoi despre care scriam săptămâna trecută, ne-am hotărât să facem o vizită celor de la Retim, firma responsabilă de ridicarea gunoiului menajer, ca să aflăm de ce sunt unii arădeni mai fraieri decât alții, deși cu toții plătesc acest serviciu în mod egal.

    Ne-am îndreptat așadar în piața Plevnei (lângă Casa cu Lacăt), la sediul Retim, determinați fiind să întrebăm clar și răspicat: „Există de acum abonamente gold sau premium, unde clienții au prioritate pentru ridicarea gunoiului?”, întrebare evident ironică.

    Am intrat în sediul respectiv, unde era plin de lume care fie stătea la rând pentru plata facturii, fie pentru diferite informații. Am rugat să ni se indice cu cine putem vorbi pentru a obține informații oficiale, pentru presă, iar doamnele de acolo ne-au spus că în niciun caz acolo. Ele nu sunt în măsură să ne informeze nimic. Am fost îndrumați apoi către sediul de pe 6 Vânători. „Acolo e conducerea”, ne-a spus una dintre doamne, așa că am pornit în acea direcție.

    Pe drum, am observat o mașină Retim parcată în fața unei clădiri. Un bărbat avea o mapă în mână pe care scria ceva, iar în jurul lui erau câteva persoane care se contrau cu el. Nu am vrut să ratăm ocazia, așa că l-am abordat direct și l-am întrebat:

    „Sunteți reprezentant Retim?”

    „Nu, eu sunt un simplu șofer!”, ne-a spus omul și am observat nivelul de stres prin care trecea.

    L-am întrebat apoi dacă au ieșit azi la strâns gunoiul, iar omul, cu o voce gravă, ne-a spus că încă adună gunoiul rămas prin oraș de săptămâna trecută.

    „Dar ce s-a întâmplat?”, l-am întrebat nelămuriți.

    „S-au schimbat zilele de ridicare a gunoiului… Totul e încurcat acum!”, ne-a spus cu un ton extrem de supărat, sâcâit.

    Nu am mai zăbovit mult, căci bietul om nu avea evident nicio vină pentru situația creată, așa că ne-am urcat în mașină și am pornit către „sediul conducerii”. Pe drum, am zărit vreo 2 mașini Retim în trafic.

    Când am intrat în curtea sediului de pe 6 Vânători însă… pustiu. Doi câini dormeau la soare, într-un colț stăteau aruncate niște tomberoane defecte și niște canapele rupte, în alt colț stăteau aliniate frumos pubele noi, galbene și negre… iar în alt colț, către o barieră, erau parcate mai multe mașini. Am observat că se îndreaptă în acea direcție un domn îmbrăcat la cămașă albă, cu ecuson la gât, așa că l-am oprit și l-am rugat să ne îndrume către cineva care poate să vorbească cu presa. A dat din umeri și ne-a spus că nu e nimeni aici care poate să facă asta. „Toți care ar putea oferi informații sunt plecați. Nu-i găsiți niciodată aici după ora 10… sunt pe teren”, ne-a lămurit acesta și ne-a oferit un număr de telefon a persoanei responsabile de activitatea Retim în Arad. Am sunat de câteva ori, însă ne-a fost respins apelul.

    La ora actuală, nu avem pe nimeni din Retim care este dispus sau disponibil să ne răspundă la nicio întrebare, chiar dacă încă nici nu știau ce dorim să îi întrebăm… Toți sunt ocupați, telefoanele sunt închise. Nici la numărul de telefon fix al firmei, evident, nu răspunde nimeni.

    Așa că ne vedem nevoiți să încheiem acest articol/reportaj aici, lăsându-vă așa cum am rămas și noi: fără răspunsuri. Însă vă lăsăm cu promisiunea că vom reveni cu informații îndată ce reușim să dăm de vreunul dintre acești oameni atât de ocupați.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Dorina

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.