Viktor Orban a vorbit despre posibilitatea unei ieşiri a Ungariei din UE





Premierul ungar, Viktor Orban, a făcut sâmbătă o aluzie la posibilitatea ca ţara sa să părăsească Uniunea Europeană, fiind pentru prima dată când evocă un atfel de scenariu.
Uniunea Europeană duce „un război sfânt, un jihad” sub sloganul statului de drept, a declarat politicianul Viktor Orban în cadrul unui discurs în faţa susţinătorilor din Budapesta sâmbătă.
El a cerut „toleranţă” din partea UE faţă de Ungaria. În caz contrar, a spus el, nu va fi posibil să se continue pe o cale comună. Orban a vorbit cu câteva zile înainte de o decizie a Curţii Europene de Justiţie (CEJ) privind noul mecanism al UE privind statul de drept, scrie adevarul.ro.
În cadrul acestui sistem, ţările care încalcă statul de drept ar putea pierde fonduri de la bugetul general al UE. Ungaria şi Polonia au depus o plângere împotriva acestui mecanism, care a fost adoptat în decembrie 2020. CEJ urmează să se pronunţe miercuri.
Instituţiile UE şi organizaţii de apărare a drepturilor omului îl acuză pe Orban, care conduce Ungaria din 2010, de distrugerea democraţiei şi a statului de drept.
Orban a contrazis sâmbătă această evaluare. „Pentru ei, statul de drept este un mijloc prin care vor să ne transforme în ceva asemănător cu ei”, a spus el, scrie adevarul.ro.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)