Video | S-au luat la bătaie în Parlament. Doi deputați turci au fost răniți
A fost haos, vineri, în parlamentul turc, după ce zeci de deputați au luat parte la o bătaie în timpul unei dispute cu acuzații grele pe tema încarcerării unui parlamentar de opoziție căruia i-a fost retrasă imunitatea parlamentară în acest an.
Bătaia, la finalul căreia personalul a fost nevoit să curețe petele de sânge de pe podea a început când un deputat i-a numit „teroriști” pe membrii majorității aflate la guvernare, potrivit The Guardian.
Încăierarea, care a durat 30 de minute și s-a soldat cu cel puțin doi deputați răniți, a dus la suspendarea ședinței.
Deputații au revenit în cele din urmă pentru un vot, în urma căruia a fost respinsă o propunere a opoziției de a restabili mandatul parlamentar al avocatului și activistului pentru drepturile omului Can Atalay, care a obținut un mandat de deputat în urma alegerilor de anul trecut, după ce a făcut campanie din celula sa de închisoare.
Încăierarea a izbucnit după ce Alpay Özalan, membru al Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), aflat la putere, s-a luat de Ahmet Șık, membru al Partidului Muncitorilor din Turcia (TIP), de stânga, care condamnase tratamentul aplicat de guvern lui Atalay.
„Îl numiți pe Atalay terorist. Toți cetățenii ar trebui să știe că cei mai mari teroriști ai acestei țări sunt cei așezați pe acele bănci”, a spus Șık, indicând majoritatea guvernamentală.
Mai multe detalii AICI
Citește și: Au crezut că scapă. Mai mulți șoferi arădeni, cercetați de polițiști
Comentariile portalului
= zero barat. A pacalit o gramada de oameni din zona Tarnova. Sper da il' felicite' cand il mai prind pe acolo. Daca nu ii abureste ca va curge lapte si (...)
Estimările declarate la semnarea contractului respectiv au fost că preţul de producţie al gigacaloriei ar urma să scadă cu 50%, odată cu punerea în funcțiune a noii (...)
Bine bine totul frumos dar... Cu cat o sa ne scada factura dupa technologizare Astia noi platitorii de taxe din care se cumpara cu ce ne alegem ? Pe hartie e (...)