Șoseaua dintre Joia Mare și Buteni a fost blocată astăzi, în cursul serii, de o operațiune a polițiștilor de la Serviciul Arme, Muniții și Substanțe Periculoase, alături de care s-au aflat și polițiștii de la Sebiș. Aceștia au încercat să oprească în trafic o mașină în care se bănuia că sunt
traficanți de țigări, cu marfa la purtător.
Din informațiile pe care le deținem, deși s-a tras foc de avertisment, ca șoferul mașinii în care se bănuia că există baxuri cu țigări să oprească, acest lucru nu s-a întâmplat și până la urmă una dintre mașinile de Poliție s-a lovit cu autoturismul „țintă”.
Din informațiile noastre, în mașină se aflau doi tineri, aceștia fiind reținuti de polițiști.
Varianta IPJ Arad, oficială, este alta… fără focuri de armă
Pe de altă parte, într-un comunicat primit de la
IPJ Arad, aflăm următoarele:
„În seara de 30 martie, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicată o autospecială de poliție. Din primele cercetări, un tânăr, de 25 de ani, din Hălmagiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79/A, între Joia Mare și Buteni, a intrat în coliziune cu o autospecială de poliție.
În urma evenimentului, a fost rănit ușor (la prima vedere) un tânăr de 22 de ani, pasager în autoturism. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”.
Filmul cu reținerea șoferului a fost postat de unul dintre participanții la trafic, șoseaua fiind blocată de mașini de Poliție.
Varianta 2 IPJ Arad, oficială, este… cu focuri de armă
În urmă cu zece minute, pe canalul de comunicare al IPJ Arad, am primit un alt comunicat: „În seara de 30 martie a.c., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție, la domiciliile mai multor persoane din localitățile Hălmagiu și Vârfurile, bănuite de contrabandă cu țigarete.
În cadrul acestor activități, un tânăr, de 25 de ani, din Hălmagiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79/A, între Joia Mare și Buteni, a intrat în coliziune cu o autospecială de poliție, aflată în misiune.
În urma evenimentului, a fost rănit ușor (la prima vedere) un tânăr de 22 de ani, pasager în autoturism, care a încercat să fugă de la locul evenimentului. Acesta a fost imobilizat, fiind executat un foc în plan vertical (de avertisment).
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool”.
Citește și : Traficanții reținuți aseară cu focuri de armă sunt implicați și în dosarul camionului cu țigări abandonat la Hălmagiu în 2021
Comentariile portalului
Vai de capul lor. Sai-i depuncteze dacă nu plătesc conducere de doi bani.Nu e prima data când se întâmplă.
Pensie de neam prost
Da ...și smochinul face pere.