Victima accidentului petrecut aseară între Semlac și Șeitin a murit la spital

Titlu inițial: Accident între Semlac şi Şeitin, cu o victimă în stare gravă
Acum puțin timp, pe D.J. 709/D, între localitățile Semlac și Șeitin a avut loc un accident, în urma căruia a rezultat o victimă rănită grav. Coliziunea s-a produs între un tractor și un autoturism.
Update
IPJ Arad informează că în seara zilei de 9 octombrie, în jurul orei 19,30, în circumstanțe care urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident grav.
Un bărbat de 64 de ani, din Șeitin, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 709/D, dinspre Semlac spre Șeitin, a intrat în coliziune cu un tractor neînregistrat, în cuplu cu un utilaj agricol, care se deplasa în fața sa.
Șoferul autoturismului a fost rănit grav, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul tractorului, un bărbat de 54 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.
Update 2
Informațiile noastre contrazic însă comunicatul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Nu șoferul autoturismului, ci șoferul tractorului a fost grav rănit, zburând afară din tractor în urma impactului. El a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la Spitalul Clinic Județean, dar șansele de supraviețuire erau minime.
Din nefericire, în cursul dimineții, bărbatul a murit. Leziunile erau incompatibile cu viața.
Ulterior, IPJ a confirmat că șoferul tractorului este cel care a ajuns la spital și, ulterior, a pierdut lupta cu viața.
Comentariile portalului
DACA VA ADUCETI AMINTE ACUM CEVA ANI, MARKO BELA PREAMAREA ,,POLITICA PASILOR MARUNTI",CASA NU SE PRINDA PROSTIMEA DE CEA CE FAC.
De la ,,ziaristii" din Arad nu mai trebuie să avem nici un fel de așteptări, nu vezi un articol critic cu dezvăluiri la adresa administratiei locale, sunt (...)
Doamne feri, dom` profesor. Si asa mustim de provincialisam, mai o statuie a lui Kafka lipseste! Numa` pentru ca o trecut omu` prin Arad cu treaba. Nu o scris aici, ( (...)