Viceprimarul unei comune din Transilvania a fost găsit spânzurat într-o pădure





Viceprimarul comunei Suatu, Nagy Ștefan, a fost găsit duminică, 15 ianuarie, fără suflare, spânzurat – titrează Știri de Cluj.
„Azi, în jurul orei 10.30, bărbatul de 49 de ani, din comuna Suatu, județul Cluj a fost găsit fără viață, spânzurat. Cadavrul acestuia a fost identificat în extravilanul localității Suatu, județul Cluj, în urma unor evaluări primare, fără semne vizibile de violență.
Activitățile de căutare coordonate de Serviciul de Investigații Criminale au fost demarate la data de 13 ianuarie a.c., fiind implicate în jur de 100 de persoane în total, atât localnici, cât și polițiști, jandarmi, voluntari din cadrul CERT, specialiști criminaliști, dar și echipaje canine din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Asociației Câini de Salvare Transilvania”, precizează anchetatorii.
Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.
Comentariile portalului
V-ați prins...
De râsul curcilor cu ce "argument" vine un "jurnalist". O filmare în care persona recunoaște că a gafat pentru că s-a luat după o minciună de-a lui Nă (...)
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)