„Coaliție de dreapta” la Arad: Lazăr Faur de la PNL și Sergiu Vlad de la USR vor fi viceprimarii municipiului





Chiar dacă noul Consiliu Local Municipal Arad a fost constituit de aproape o lună, abia acum s-a căzut de acord cine să fie viceprimarii. În urma negocierilor dintre partide, s-a ajuns la un consens: Lazăr Faur (PNL) primește un nou mandat, iar Sergiu Vlad devine viceprimar din partea USR, astfel anunțându-se o „coaliție de dreapta”, care va oferi majoritate la vot în CLM.
Ședința de constituire a Consiliului Local Municipal a fost și ea organizată cu întârziere, după ce prima programare a fost un eșec, neîndeplinindu-se cvorumul din cauza absenteismului unui număr mare dintre noii consilieri. Miza era și atunci câștigarea de timp în plus pentru negocierile desemnării viceprimarilor. Noul Consiliu Local Municipal s-a constituit apoi din a doua încercare, în urma ședinței din 19 noiembrie, iar Consiliul a funcționat apoi pentru următoarele ședințe fără viceprimari.
Acum, negocierile au ajuns la final, primarul Călin Bibarț organizând astăzi o ședință prin care a anunțat decizia ca Lazăr Faur de la PNL, care a fost viceprimar și în mandatul 2020-2024, să obțină încă un mandat de patru ani, iar Sergiu Vlad de la USR să ocupe cealaltă funcție de viceprimar, pentru următorii patru ani, în locul lui Ilie Cheșa de la PSD, partid despre care atât primarul cât și Faur au afirmat că au colaborat foarte bine în mandatul trecut și că speră să continue și în acest mandat buna colaborare.
Majoritate de dreapta în CLM: PNL, USR și UDMR
În plus, primarul și cei doi viitori viceprimari au anunțat că în Consiliul Local Municipal s-a format o coaliție între trei partide. La conferința de presă a participat și Attila Veres, care a vorbit în numele UDMR, exprimându-și acordul formării acestei „majorități de dreapta” în CLM.
„Mă bucur că am reușit să cădem de comun acord în această coaliție de dreapta. UDMR mereu a sprijinit proiectele pentru oraș”, a spus consilierul Veres Attila, din partea UDMR.
„Având în vedere vechea colaborare cu UDMR și că și USR e de centru-dreapta, am ajuns la concluzia că vom face în Consiliul Local o majoritate PNL-UDMR-USR”, a spus primarul Călin Bibarț, specificând că și-ar fi dorit să poată forma o coaliție cu toate partidele proeuropene, așa cum s-a întâmplat la nivel național, însă că la nivel local nu există atâtea pârghii pentru negocieri, existând doar două locuri de viceprimar, astfel că s-a ajuns la acest rezultat, prin negocierile reușite cu UDMR și USR, dar că speră la o bună colaborare și cu PSD și AUR în Consiliu.
„În urma negocierilor, a reieșit coaliția de dreapta care să ducă la bun sfârșit proiectele pentru arădeni”, a spus Sergiu Vlad, care până acum a avut două mandate de parlamentar, unul de deputat și unul de senator. Partidul pe care îl reprezintă, USR, a fost până acum în opoziție în Consiliul Local, dar Sergiu Vlad nu consideră că acest lucru va reprezenta un impediment. „E adevărat că USR a avut multe păreri critice, dar a și colaborat și au ieșit și proiecte bune”, a spus fostul senator, adăugând că a ajuns la concluzia că orice proiect important, mai sensibil, va trebui discutat mai întâi în această nouă coaliție și abia după ce se va ajunge la un punct comun va fi pus pe ordinea de zi.
Și Lazăr Faur consideră că nu este o problemă să fie în coaliție cu cei care au fost anterior în opoziție, considerând că „așa e în politică”, făcând referire și la faptul că cei din PSD, cu care PNL a fost mandatul trecut în alianță în CLM, acum au trecut în opoziție, însă a subliniat că a avut o bună colaborare cu ei și cu fostul viceprimar Cheșa.
„În această perspectivă a hotărârii unei noi majorități în Consiliul Local al municipiului Arad plecăm încrezători că pe alianța de dreapta vom continua proiectele importante de dezvoltare a Aradului și vom avea o administrație eficientă pentru arădeni”, a spus Faur.
Cei doi viceprimari vor fi desemnați oficial în funcție, în cadrul ședinței CLM de luni dimineața, săptămâna viitoare.
Citește și:
Comentariile portalului
Se revine la practicile securiste de prin 1990, când erau ridicați oamenii de pe strada, și la vremurile apuse ale lui băsescu, când se făceau dosare ș (...)
Odihnească-se în pace sufletul tău, copil blând!
Mizerii ordonare, bugetarii hoți, să muriți cât mai repede ăștia care ați furat toată viața, cu pensiile voastre speciale și prime...de la gunoiul de (...)