joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Vicepreședintele PSD, Mihai Chirica, nemulțumit de modul în care Liviu Dragnea conduce partidul

    de - | 12 februarie 2017, 2:52 PM | Politikos

    0

    Vicepreședinte al PSD și primar al municipiului Iași, Mihai Chirica este nemulțumit de felul cum Liviu Dragnea conduce partidul. El a făcut declarația duminică la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24.

    „Cu siguranță trebuie să se întâmple lucruri profunde, să așeze PSD în contextul zilelor de astăzi”, a precizat el.

    „Dacă aș fi fost mulțumit , nu aș fi zis lucrurile astea. E nevoie de un alt leadership. A fost un lider de partid bun, a adus PSD cel mai bun scor din ultimii ani, dar e nevoie de o schimbare de atitudine. Politica conducerii cu pumnul de fier nu mai este valabilă”, a adăugat Chirica.

    Vorbin despre porpunerea lui Sevil Shhaideh în funcția de prim-ministru, refuzată de Klaus Iohannis, Mihai Chirica a spus că Liviu Dragnea a primit un vot în alb, însă a spus că au fost momente imprevizibile. „Generalul nu trebuie să fie imprevibil, a creat un val de nemulțumire”, a precizat el.

    Mihai Chirica a mai spus că el nu este singurul nemulțumit de Liviu Dragnea și că Liviu Dragnea are acest cec în alb „până când nu pune PSD în pericol”. Mai departe, el a spus că, din punct de vedere sociologic, Dragnea a făcut acest lucru, făcând referire la scăderea din sondaje a partidului după adoptarea OUG 13.

    Pe finalul emisiunii, întrebat ce i-ar spune lui Liviu Dragnea, Mihai Chirica a răspuns: „România este o Românie nouă. PSD este necesar, pentru că altfel se dezechilibrează scena politică. Este nevoie de un nou leadership. Dacă ne întoarcem înapoi în timp, dezechilibrăm această formațiune politică”.

    Sursa: Digi 24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.