Vicepreşedintele CNMR, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

    de - | 12 februarie 2018, 12:39 PM | Educaţie

    0

    Vicepreşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Dezvoltarea României (CNMR), Liviu Beşleagă a fost prezent la Arad, la Universitatea Aurel Vlaicu.

    În cadrul întâlnirilor cu rectorul universităţii, prof.univ.dr. Ramona Lile s-a discutat despre învăţământul superior din regiunea de Vest a României, despre provocările mediului economic pentru sistemul universitar arădean. Aradul este un puternic centru economic, cu o zonă industrială foarte bine dezvoltată care are o mare capacitate de absorţie a forţei de muncă. În acest context s-a discutat despre o strategie aplicată de corelare a ofertei educaţionale cu piaţa muncii locale, despre dezvoltarea parteneriatului dintre agenţii economici şi cele 9 facultăţi din cadrul UAV.

    Un punct important în cadrul discuţiilor a fost deschiderea UAV spre cursuri de formare, de specializare care să vină în sprijinul comunităţii locale, să ofere şansa de recalificare, să deschidă noi oportunităţi pentru cei deja integraţi pe piaţa muncii. Educaţia permanentă a adulţilor este una din direcţiile strategice ale universităţii arădene de stat, pe care UAV intenţionează să o dezvolte. 

    „Expertiza oferită de CNMR în abordarea strategiilor pentru mediul economic este foarte importantă pentru universitatea noastră. Colaborăm cu CNMR pe mai multe domenii, am colaborat şi în anii anteriori şi cred că rezultatele vor fi benefice nu doar pentru UAV cât şi pentru comunitatea locală”, a precizat Ramona Lile, rectorul UAV.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad