Vicepreședintele ANAF a demisionat
Romeo Nicolae și-a înaintat demisia din funcție premierului Victor Ponta.”Subsemnatul Romeo Nicolae Florin, numit prin decizia (…) în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, coordonator al Direcției Generale Antifraudă Fiscală, având în vedere contextul implicării mele într-o cauză penală de competența Direcției Naționale Anticorupție, înțeleg să-mi prezint demisia de onoare din această funcție”, se arată în documentul transmis de Romeo Nicolae premierului Ponta.
Totodată, el îl asigură pe șeful Guvernului de neimplicarea sa în săvârșirea de fapte penale.
”Vă asigur, dl prim-ministru, de neimplicarea mea în săvârșirea de fapte penale și de faptul că mi-am depus întreaga energie în construcția și operaționalizarea Direcției Generale Antifraudă Fiscală, structură în care cred și voi crede până la capăt. Mulțumindu-vă pentru ocazia pe care mi-ați acordat-o de a fi învestit în această demnitate, vă asigur, dl prim-ministru, de respectul meu”, precizează Romeo Nicolae, citat de Agerpres.
Vicepreşedintele ANAF a fost pus, ieri, sub control judiciar de procurorii DNA Ploieşti, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă.
Romeo Florin Nicolae a fost audiat timp de mai multe ore la sediul DNA Ploieşti, participând şi la una dintre cele două percheziţii pe care procurorii anticorupţie le-au efectuat la locuinţele acestuia situate în judeţul Prahova.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)