Săptămâna Patimilor, cea mai sfântă săptămână a creștinilor, nu „curge” la fel pentru toată lumea… Dacă pentru oamenii de rând, principalele probleme în această săptâmână sunt masa de Paști, ce țoale își mai cadorisesc „de iepuraș”  sau cu ce se primenesc de Înviere, pentru amărâții ce-și fac veacul într-o clădire în construcție principalele probleme sunt „ce mănâncă mâine”… asta în caz că mănâncă, „o fi sau nu frig” sau „vin alți boschetari, polițiștii sau jandarmii peste ei să-i bată și să le dea foc”.

Nu vă faceți o părere proastă despre ei încă de la început și nu-i analizați pornind de la preconcepția că „sunt doar niște boschetari” și gata… Cei mai mulți au ajuns în halul ultim în care i-am găsit nu din vina lor… poate nici a ta sau a mea… ci dintr-o culpă colectivă pe care n-are nimeni nici chef, nici curajul să și-o asume. Nu au putere să lupte cu sistemul… și nimeni nu pare dispus să-i învețe cum să se împrietenească, ori măcar să ducă o viață suportabilă cu el.

S-au aciuat de vreo trei luni într-o clădire construită pe jumătate, în spatele Consiliului Județean, 

clădire ce, probabil, va fi să fie destinată artiștilor. Înainte au stat la „Covorul Roșu” (cică) – dar paznicii i-au evacuat odată cu demolarea integrală a ruinelor de pe Caius Iacob. Ne așteptam să găsim un dezastru… mormane de gunoaie, alcool, aurolac şi violenţă. N-a fost așa. Am găsit un loc curat, cât poate fi el de curat într-o clădire fără geamuri, fără uși, care te adăpostește doar de ploaie. În clădire, câțiva oameni, unii mai curați, alții mai murdari, dispuși să redea oricui poveștile lor de viață. Cam toate îți fac „pielea găină”… ca la emisiunea aia… cum îi zice…
N-au buletine… Deci, teoretic, nu există. Practic…

Există oameni pentru care să fie salahori e un vis…

„Se ocupă de noi niște pocăiți… îi cheamă Denis, Florin și un italian, Giovanni… oamenii ăia ne mai dau de mâncare și se luptă pentru noi. Vă rog foarte mult, din suflet… dacă dumneavoastră ziceți că sunteți de la interviuri… așa… de la presă… vă rog foarte frumos să vă interesați de ceva de lucru. Mie mi-ar plăcea să mătur pe străzi, să ajut la toate… da… salahor. Jandarmii ne bat… locala, domnul meu… Pe mine când mă prinde pe intersecție, la semafor – io trăiesc din cerșit… recunosc -, deci de câte ori mă prinde, mă bate, îmi ia banii… da, poliția și jandarmii îmi ia banii… mă duce la pădure, mă bate… imi zice: cu ce palmă ai cerșit?… Cu asta – și îmi dă!… Uitați-vă (ne arată o rană cumplită… o tăietură de-a lungul mușchiului coapsei, care l-a lăsat de mic șchiop)… vedeți?… Accidentul. Io vă arăt și ce am pe sufletul meu… Uite… ea e mătușă-mea…” – ne explică unul cum stă treaba… născut la Galați… un fel de boschetar voiajor… A fost prin toată țara. Zice că la Arad e mai bine… oamenii au suflet mai bun.

La 7 ani și-a pierdut mama, la 12 ani și-a pierdut tata, la 13 ani a fot violată…

„Bunicii… frați… toți au decedat. 6 frați morți…De copii nu mai zic nimic, că-s boschetari și ei… Aș vrea să muncesc… să-mi deie cineva o locuință… indiferent cum… Nu-mi place traiul ăsta… niciun om nu și l-ar dori. Nu mi-e frică de muncă… aș face orice: și veceuri de (ininteligibil – n.red.) spăl, da să știu că am o locuință… mie și la copiii mei. Acuma îs la plasament – îi vizitez în fiecare duminică, numa că n-am posibilitatea să le duc nimic. Lucrez și io cu ziua… dacă mă duc la bătrâni… scutur un covor… mai spăl o scară de bloc. A cerși îi o rușine – dar nu fur. Am 36 de ani, nu am făcut nicio infracțiune… da m-au luat mascații… în viața mea n-am furat de la nimeni un ac!… Aicea stau de 3 luni de zile… la canal am mai stat… și înainte de asta la Covorul roșu (fosta Tricoul Roșu – n.red.)… da s-o dărâmat… Dacă s-o dărâmat, am înțeles… am venit aicea. Ne tot mutăm dintr-o clădire în alta… până o vrea Dumnezeu… Am fost la foarte multe biserici… da religia mea e ortodoxă… nu mi-e rușine să spun. Nu înseamnă că dacă ești țigan, ești bou… nu tot același suflet și aceeași credință o avem?!” – ni se spovedește o doamnă… „născută și crescută” (vorba vine) la Orăștie… eșuată la Pecica, la o vârstă fragedă. Niciodată n-a avut vreun fel de act care să dovedească venirea și trecerea ei prin lume.

„Or venit ăștia tineri… cine-i ca ei!… și i-or dat foc la bătrân”!…

„Nu mai pot… piciorul!” – plânge un bătrân cu urlete de-ţi rup frâiele, într-o cămăruţă, aproape îngropat de viu. 51 de ani zice că are. Arată de 151.  „Or veni șmecherii… i-or dat foc… ceva oameni… băieți din ăștia, tineri… cine-i ca ei?… Or venit și i-or dat foc la bătrân” – informează un băiețaș cun profil de fotbalist… un fel de purtător de cuvânt al trupei… paznic și de toate… soțul doamnei de dinainte… „Vedeți?… Nu vă mințim… n-are niciun rost să vă mințim.”
„Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei 6, 21) – scrie  pe solexul lui.
Cel cu rana la coapsă ne duce să ne arate „camera lui”. E la etaj… Dintre toate cadrele, cel mai penetrant din punct de vedere simbolistic s-a remarcat, printre zdrențe ținând loc de așternut, o plasă de la Stradivarius. Mototolită… varză făcută.
De la Stradivarius…

Vezi și video… creștine… că-i Săptămâna Patimilor… nu?…