Vestul țării, lovit de ploi și vijelii în acest weekend!





Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului, valabilă până duminică seară, la nivelul întregii ţări.
Ploile cu tunete, fulgere şi vânt se vor extinde în următoarele zile. Până la sfârşitul săptămânii, acestea vor apărea după-amiaza şi seara, în jumătatea de vest a ţării, la deal şi la munte. Luni, însă, vremea va deveni instabilă şi în restul zonelor, dar pe spaţii mai restrânse. Pe alocuri, se vor aduna cantităţi mari de apă şi va cădea grindina. Cu toate acestea, atmosfera va fi caldă.
Astfel, în intervalul 24 august, ora 15:00 – 26 august, ora 23:00, îndeosebi după-amiaza şi seara, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, izolat, grindină, potrivit Agerpres.
Pe arii restrânse se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 35 – 40 litri/mp.
Fenomene meteo similare vor fi mai frecvente pe parcursul zilei de vineri (24 august) local în nord-vest, centru şi la munte, sâmbătă (25 august) în special în regiunile vestice şi nord-vestice, iar duminică (26 august) mai ales în jumătatea de vest a teritoriului.
Vineri, canicula se va instala în Câmpia de Vest, unde termometrele vor indica 35 de grade Celsius.
Vremea va rămâne frumoasă în Bucureşti vineri. Norii vor fi puţini, iar termometrele vor indica până la 32 de grade Celsius după-amiază. Presiunea aerului va scădea uşor.
sursa: digi
Comentariile portalului
”Este, oare, democratic să fie demißi procurorii care au anchetat un caz de tentativă de lovitură de stat, după nerecunoaștetea rezultatelor alegerilor?” Nu știu la ce vă referiț (...)
Este, oare, democratic să fie demißi procurorii care au anchetat un caz de tentativă de lovitură de stat, după nerecunoaștetea rezultatelor alegerilor? Oare este democratic să fie graț (...)
... ca este o chestiune care tine de economia resurselor.A nins, dar nu este necesar pentru 2 cm de zapada depusa sa scoti utilajele.