joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vești proaste de la meteorologi: vremea se schimbă radical de luni și nici vara nu va mai fi ca până acum

    de - | 5 mai 2019, 9:56 AM | Naţional

    0

    Fenomenele meteo sunt din ce în ce mai frecvente, iar acest lucru este evidenţiat în statisticile Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Directorul general al instituţiei, Elena Mateescu, a explicat la Digi24 că dacă în primele patru luni ale anului 2018 au fost emise 880 de mesaje de vreme severă imediată, numărul acestor avertizări a crescut la 1038 în perioada ianuarie – aprilie 2019.

    „Concluzia este că, dacă în 2011 ANM a emis 1744 de mesaje de vreme severă imediată, în 2018 – 5765, în primele patru luni ale lui 2019 avem deja 1038 de avertizări, faţă de perioada similară a anului anterior, când au fost emise 880. Constatăm o încălzire medie la nivelul perioadei climatice actuale de referinţă cu 0,5 grade, faţă de perioada anterioară 1961 – 1990, dar verile vor fi mai călduroase cu un grad”, a explicat Elena Mateescu.

    Director general al ANM a precizat că, în următoarele zile, vremea se va schimba radical. De luni, schimbarea va fi semnificativă, mai ales marţi si miercuri, vremea va deveni instabilă, vor fi precipitaţii însemnate în vestul, centrul şi nordul ţării, vor scădea temperaturile.

    O masă de aer rece va afecta toată ţara, temperaturile vor fi sub normalul perioadei.

    Din a doua jumătate a săptămânii, de la o zi la alta mai câştigăm câteva grade.

    Toată săptămâna următoare – 6 – 13 mai – temperatura medie va fi sub normele climatologice, iar la munte e posibil să fie chiar sub 0 grade şi precipitaţii mixte.

    Răcirea va fi un episod oarecum neobişnuit, dar nu neapărat unic, la început de luna mai, a precizat Elena Mateescu la Digi24.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.