Razele soarelui băteau foarte tare din față, în această dimineață, chiar când să ajung în parcarea din fața școlii din Sânnicolau Mic. Era un obicei să intru în parcare, să opresc lângă Opelul Vectra verde, să „bat cinciul” cu Deea și Mihaela și să le spun: „na, a venit și directorul vostru”…

Era un obicei… În această dimineață am făcut același drum, puțin în întârziere. Chiar am coborât din mașină să le scuz de la doamna învățătoare Valentina pentru cele două minute de întârziere, dar nu a mai fost cazul, pentru că o văzusem în curte. Întors la mașină nu am văzut Opelul verde al domnului director Ioan Nincu, dar nimic nu mă putea face să mă gândesc la ceea ce am auzit după doar o oră. M-a sunat mama și eram convins că mă întreabă despre mine, despre ce fac, cum sunt, ce am mâncat, dar nu era așa. O auzeam plângând și spunea: „Mai poți să scrii despre unul… A murit Neluțu Nincu”!

Vestea m-a șocat și a șocat pe toată lumea care l-a cunoscut. Acest om mi-a marcat viața, a mea, a vecinilor noștri, a tuturor elevilor pe care i-a avut fie în Delta Dunării, la școala din Sfântu Gheorghe, chiar în debuturile sale profesorale de la sfârșitul anilor 80, fie la Școala Generală Nr. 2 din zona Boul Roșu, fie în ultimii ani din funcția de director al Școlii Generală 7 „Adam Nicolae”. Familia sa, soția Rica, fiul Alin, fratele Radu, sunt cu toții în stare de șoc…

Azi noapte a acuzat dureri în piept. A venit o ambulanță fără medic, apoi a fost chemată o alta, cu medic. Inima… A fost dus de urgență la „Pădurea Verde” la Timișoara, dar ceasul vieții sale s-a oprit… Am vorbit apoi cu Radu, fratele său, și mi-a spus că acuza de câteva zile dureri în piept, dar se gândea că e în urma unei răceli recente.

Cum a fost omul Ioan Nincu, prietenul meu mai mare și profesorul de matematică, cel care îmi dădea impresia că atunci când îmi spune despre tainele acestei materii parcă îmi lipește toate informațiile cu lipici de creier? A fost un om minunat. A fost un om care a trăit pentru școală, pentru elevi, pentru toți cei pe care i-a cunoscut. A fost un om cu haz, mereu sclipitor, uneori genial.  A fost un dascăl care se consuma și trăia fiecare problemă care apărea, nu doar cele de matematică pe care le știa atât de bine să le rezolve. A fost dedicat tuturor celor care l-au cunoscut.

Învățământul arădean a pierdut, azi noapte, un om și un dascăl extraordinar.

Neluțu, prietene, ne vei lipsi tuturor… Dumnezeu să îți dea odihnă, pentru că aici, pe pământ, ai fost neobosit. Ai avut o energie aparte, ai avut un stil inconfundabil, ai avut povești de fiecare dată când te-am întâlnit și ai mai avut ceva: dragoste de oameni indiferent de originea lor, de etnia lor, de nivelul lor…

Nu am să uit niciodată că practic am crescut pe banca din fața casei tale, vorbind despre matematică cu tine, despre geografie cu fratele tău Radu și despre viață în general cu regretatul tău tată, Mircea.

E doliu la școala din Sânnicolau Mic, iar cartierul a pierdut unul dintre cei mai importanți oameni. Avea 55 de ani…