Vasilică Damian a spus „Da”! Acesta a fost învestit în funcția de subprefect





Ales pe listele PSD Arad în 2016, pe funcția de consilier județean, Vasilică Damian a fost numit de către Guvernul României în funcția de subprefect. Acesta, după ce a depus jurământul la Prefectura Arad, a luat cuvântul mulțumind pentru încrederea acordată și caracterizându-se ca fiind un om pragmatic și că pentru el contează cetățeanul.
„Mă declar onorat de sprijinul și încrederea acordată de Guvernul României. Sunt militar de carieră, cu experiență de 20 de ani în domeniu cu care am activat cu succes. Sunt un om pragmatic, un om de cuvânt, iar în această zi deosebită pentru cariera mea, mă angajez să depun toate eforturile care îmi stau în putință pentru a implementa programul de guvernare acre a fost votat de majoritatea alegătorilor. Vă mulțumesc și vă asigur de toată prețuirea mea pe care o am pentru acest județ”, a încheiat Damian Vasilică.
Dan Vasilică Damian este născut în Dumbrăveni (Vrancea), este în vârstă de 45 de ani și are, de foarte mulți ani, domiciliul în Lipova. Din 1990 până în 2008 a fost cadru militar, iar din 2008-2017 director general la o societate comercială din Lipova. A terminat cursurile unei Facultăți de Psihologie și are un diplomă de masterat în finanţare în administraţie publică.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)