Vărșand: Un băiat de 15 ani aflat sub influența alcoolului, arestat preventiv după ce și-a înjunghiat sora în abdomen
Un băiat de 15 ani a fost arestat preventiv după ce și-a înjunghiat sora cu un cuțit în abdomen, totul petrecându-se pe fondul consumului de alcool și a unor discuții purtate în contradictoriu.
Fapta a avut loc de față cu mama celor doi, la domiciliu, în localitatea Vărșand. Minorul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 20 de zile pentru infracțiunea de violență în familie, iar sora acestuia a ajuns la spital.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, la data de 24.01.2025, au propus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului A.G.A. (minor), cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Chişineu-Criş admiţând în parte propunerea şi dispunând arestarea preventivă pe o durată de 20 de zile, începând cu data de 24.01.2025 a inculpatului A.G.A. (minor).
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în data de 23.01.2025, în jurul orelor 23:30, în timp ce inculpatul A.G.A. se afla la domiciliul său din localitatea Vărşand, județul Arad, împreună cu mama sa, numita A.F.M., şi cu sora sa, persoana vătămată A.S.G., pe fondul unor discuţii în contradictoriu şi al consumului de alcool a împins-o pe persoana vătămată şi a înţepat-o cu un cuţit de bucătărie în zona lateral abdominală stânga, provocându-i acesteia leziuni traumatice care necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii”, a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş.
Citește și: Femeie lovită de o mașină la Podgoria














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)