Vântul a făcut ravagii la Primărie! Corturile au fost întoarse cu picioarele în sus după câteva rafale





Corturile din fața Palatului Administrativ au căzut, unul câte unul, după câteva rafale de vânt. Se întâmplă din nou, după ce același lucru s-a petrecut și cu ocazia Zilelor Aradului, când perdeaua de umbreluțe și corturile de pe Mețianu au căzut sub bătaia vântului.
Pagube nu s-au înregistrat, dar a fost de ajuns ca cei care desfășoară tot felul de activități la corturile din fața Primăriei să își întrerupă activitatea. suntem, într-adevăr, vulnerabili în fața naturii, dar e totuși o problemă dacă orice târg sau orice acțiune se organizează sub egida Primăriei pălește în fața vântului.
Și nu a fost vorba de nicio furtună…
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este