Aradul sigur, dar cu polițiști puțini și corupți





După ce MAI a transmis că datele disponibile pe numbeo.com, colectate de la cetățeni cu privire la percepția lor referitoare la nivelul de siguranță și criminalitate din țara noastră, arată că cetățenii au un nivel ridicat de încredere atunci când merg singuri pe stradă, pe timpul nopții, am vrut să vedem ce spun datele aceluiași site despre orașul nostru, cum văd oamenii nivelul criminalității în Arad și cât de siguri se simt în timp ce se plimbă pe străzile municipiului nostru.
Datele se bazează pe percepția celor care au vizitat orașul nostru, și nu numai, iar apoi și-a lăsat impresiile pe site-ul numbeo.com. Astfel percepțiile oamenilor arată că Aradul este un oraș destul de sigur: nivelul criminalității, vandalismul, furturile, furturile din case, furturile din autoturisme, fiind considerate la un nivel scăzut.
De asemenea, datele colectate de la vizitatori arată că temerea de a fi supus unui atac fizic, în Arad, din cauza culorii pielii, originii etnice, sexului sau religiei este foarte scăzut. Tot la nivel foarte scăzut sunt considerate și îngrijorările privind furtul mașinii și infracțiunile violente, cum ar fi tâlhăria.
numbeo.com
Temerea de a fi insultat a fost clasată la nivelul moderat. Tot aici a fost încadrat și nivelul infracționalității care a crescut în ultimii cinci ani, potrivit vizitatorilor site-ului.
La capitolul siguranță în Arad, siguranța de a merge pe jos în timpul zilei, dar și pe timpul nopții, stăm cel mai bine, vizitatorii căzând de acord că nivelul este foarte crescut și crescut.
numbeo.com
Chiar dacă per total datele arată bine pentru Arad, indicele de siguranță fiind destul de mare, de peste 69 la sută, iar cel al criminalității – scăzut – de 30,74 la sută, percepția oamenilor despre corupție și mită trage toți indicatorii în jos.
Problema corupției și a mitei în Arad este percepută ca fiind la un nivel foarte crescut, cu un indice de peste 72 la sută.
Doi dintre cei care au contribuit la datele de pe numbeo.com privind criminalitatea în orașul Arad au scris și câteva rânduri despre experiența lor în municipiul nostru și cum au perceput „mersul lucrurilor” aici.
„Criminalitatea este scăzută deoarece Poliția este coruptă”
În 26 octombrie 2020, un utilizator a scris următoarele despre experiența lui în Arad: „Criminalitatea este scăzută deoarece poliția este coruptă și, dacă ți se întâmplă ceva, ar fi mai bine să «treci peste». Există o mulțime de bande, în special în partea de est. Dacă vă gândiți să ieșiți seara într-un pub sau ceva de genul acesta, ar trebui să fiți foarte atenți când plecați, bandele sau țiganii fără adăpost vă pot urmări și vă pot jefui sau chiar mai rău. Numărul polițiștilor este foarte scăzut și chiar dacă văd că se întâmplă ceva rău, majoritatea se uită în altă parte și pleacă. Există câteva locuri mai sigure unde este mult trafic, dar dacă nu cunoașteți orașul, puteți ajunge cu ușurință într-un cartier rău famat, unde există o mare probabilitate să aveți parte de momente neplăcute”.
Patru ani mai târziu, în 12 septembrie 2024, un vizitator al orașului nostru a comentat pe site-ul numbeo.com, scriind că nu s-a simțit în siguranță în nicio parte a orașului, că a fost hărțuit de cerșetori, că România este o țară cunoscută ca fiind „turbonaționalistă” și șovină și că acest lucru este destul de trist având în vedere că Aradul este un oraș istoric maghiar, construit de maghiari.
„Aradul are un număr redus de ofițeri de poliție și secții de poliție”
„Afirmațiile comentatorului anterior sunt 100% corecte. Dacă călătoriți singur ca turist, evitați Aradul deoarece este un oraș nesigur în comparație cu alte orașe din această regiune a Europei. Bandele sunt prezente în oraș și hărțuiesc oamenii zilnic, în special în zona gării, în centru și în Electrometal. Unul dintre cerșetori a început să mă urmărească la gară și aproape că m-a jefuit. Dar sincer nu m-am simțit în siguranță în nici o parte a acestui oraș. Există, de asemenea, o vibrație foarte neprietenoasă față de tine dacă ești maghiar. Această țară este cunoscută pentru a fi șovin/turbonaționalistă, ceea ce este destul de trist având în vedere că Arad este un oraș istoric maghiar construit de maghiari. Acest oraș are un număr redus de ofițeri de poliție și secții de poliție, iar aceștia sunt foarte corupți. Deci, dacă sunteți în căutarea unor orașe frumoase și sigure în această regiune, vizitați Oradea, Timișoara sau Szeged în loc de această groapă de gunoi”, a scris acesta.
Datele se bazează pe percepția vizitatorilor site-ului numbeo.com în ultimii 5 ani. Dacă valoarea este 0, înseamnă că este percepută ca fiind foarte scăzută, iar dacă valoarea este 100, înseamnă că este percepută ca fiind foarte ridicată.
Citește și: Razie în municipiul Arad. Ce au verificat polițiștii
Comentariile portalului
Toti sunt copii deosebiti. Nivelul la care se face robotica la noi este de top, doar sa va uitati cum domina Romania clasamentul mondial: http://www.ftcstats.org/2025/index.html (...)
Pe https://ftc-events.firstinspires.org/2024/ROCMP/awards scrie Judges' Choice Award... și știu că în link apare 2024, nu 2025, ciudat, într-adevăr, dar probabil este o greșeală strict tehnică a (...)
"Harambe Cartel" de la Colegiul National "Moise Nicoara Arad" au castigat premiul "Natie prin educatie award", nu premiul juriului.