Vameșii amenință cu proteste dacă nemulţumirile lor legate de salariu și de condiţiile de muncă nu vor fi rezolvate

Angajaţii de la Autoritatea Vamală Românâ (AVR), membrii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Funcţionarilor Meridian, avertizează că vor demara proteste dacă nemulţumirile lor legate de condiţiile de muncă şi de neacordarea drepturilor salariale nu vor fi rezolvate.
„Salariaţii din cadrul birourilor vamale sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă asigurate şi de neacordarea drepturilor salariale la care sunt îndreptăţiţi, drept urmare, pentru soluţionarea acestor probleme, vor fi nevoiţi să iniţieze unele acţiuni de protest.
Astfel, clădirile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea sunt într-o stare continuă de degradare din cauza faptului că nu au fost asigurate de-a lungul anilor nici măcar fondurile necesare pentru întreţinerea zilnică a acestora. Lipsa banilor, a serviciilor de curăţenie, chiar a încălzirii unora a dus la ruinarea lor, fiind necesară acum expertizarea acestora şi unele operaţiuni de consolidare.
În ceea ce priveşte condiţiile normale necesare pentru realizarea atribuţiilor de serviciu este de notorietate lipsa aparaturii de control, indispensabilă la birourile de frontieră şi nu numai.
Deşi s-au făcut de mai mulţi ani tot felul de promisiuni referitoare la achiziţionarea acestui gen de echipamente, în continuare verificarea mijloacelor de transport se face cu metode din secolul trecut”, susţin sindicaliştii, potrivit Digi24.ro.
Comentariile portalului
Sunt uimit cati specialisti pot exista aici. Nu-i asa ca toti sunteti experti tehnici, proiectanti de structura, diriginti de santier sau macar proaspeti absolventi ai facultatii de constructii?
Demisia unflatule
Pan la urma io nu mai inteleg nimica! O fo bun manageru pana acuma sau.... de acuma! No fo bun manageru pan acuma .... dar o fi bun de acuma incolo!? (...)