Aradul își menține supremația în sportul minții! Șah Club Vados rămâne campioana României, având (și) aportul a doi „brazilieni ai șahului”, veniți din… India
Grație implicării și pasiunii arătate de către Alin Câmpeanu, județul nostru rămâne în vârful ierarhiei Superligii Naționale de șah.
Într-un meci extrem de important, în runda a VIII-a, penultima, Vados IFB Finwest a câștigat cu un categoric 5,5 – 0,5 (!) cu una din rivalele la titlu, Universitatea de Vest Timișoara (UVT) și a câștigat încă de la finalul rundei a VIII-a cel de-al treilea titlu de campion al clubului condus de Alin Câmpeanu.
„A fost un meci important, în cazul unei eventuale înfrângeri, am fi avut egalitate de punctw între Vados, CSU ASE și UVT. Băieții noștri au fost extrem de conectați la miza partidei și au câștigat la un scor neverosimil în fața unei formații redutabile, care a terminat în final pe locul 3 în clasament. Pentru noi, Dieter Nisipeanu a făcut remiză la masa 3, iar cele 5 victorii au fost aduse de: Mendonca, Chopra, Nanu, Ilinca si Magold.
A fost un titlu meritat din plin, echipa noastră fiind pe primul loc din prima și până în ultima rundă! Cu un lot în care s-a îmbinat armonios tinerețea cu experienta și care a avut ca stranieri doi tineri jucători indieni. I-am numit „brazilienii șahului”, dacă doriți, pentru că reprezintă pentru șah ce sunt brazilienii pentru fotbal, talentați și luptători, i-am numit pe Leon Luke Mendonca și Aryan Chopra, doi mari maeștri experimentați aflați practic la a doua tinerețe, i-am numit pe fostul campion European Dieter Nisipeanu, cu un joc spectaculos și o performanță superbă, și Ciprian Nanu, magistral în special în prima jumătate a turneului, și doi juniori de 14 si 15 ani, Felix Ilinca și Filip Magold, probabil viitori mari maeștri și în viitorul nu prea îndepărtat am spune viitori componenți ai echipei olimpice. Maestrul Internațional David Alexandru, altădată piesă de bază a echipei, a fost în acest an în postură de rezervă, dar care a intrat și a jucat foarte bine ori de câte ori echipa a avut nevoie de el”, afirmă Alin Câmpeanu, președintele Șah Club Vados Arad.
Iată și performanțele individuale ale jucătorilor ce au reprezentat Aradul:
1. GM Leon Luke Mendonca – 5,5 puncte/8 partide și medalie de argint pe masa 1
2. GM Aryan Chopra – 7,5/9 – aur pe masa 2
3. GM Dieter Nisipeanu – 6,5/8 – argint pe masa 3
4. GM Ciprian Nanu – 5,5/8 – bronz pe masa 4
5. FM Felix Ilinca – 6,5/8 – aur pe masa 5
6. FM Filip Magold – 5/8
7. IM Alexandru David – 3,5/4
8. Alin Câmpeanu – 0/1
Vados, în Cupa Cluburilor Europene
„Pe băieții noștri îi așteaptă în scurt timp o nouă provocare, Cupa Cluburilor Europene, competiția supremă pe echipe în șahul european, unde clubul nostru va participa și va juca în aceeași formulă de la Superligă, mai puțin Ciprian Nanu. Multumim sponsorilor IFB Finwest (sponsor principal), Chess Events prin magazinuldesah.ro și partenerilor Centrul Municipal de Cultură și Centrul Cultural Județean Arad pentru sprijinul în realizarea acestei performanțe!”, a mai adăugat Alin Câmpeanu.
Comentariile portalului
Au fost numeroase interviuri și reportaje cu și despre românii din SUA, iar în majoritatea cazurilor în care erau întrebați despre alegeri declarau ca vor vota cu Trump. (...)
Cazul doamnei prezentat mai sus este extrem de urgent. Familia ar trebui sa o supravegheze non stop datorita bolii de care sufera. In caz contrar este de datoria serviciilor sociale (...)
Sper sa il elimine si pe nea fasole-ala ce tot urla in fiecare dimineata ducand tomberoanele boilor la dinamo-l-ati prins?ce pateste-deranjand tot cartierul?are drepturi?pe bune?CEE drepturi (...)