vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vacanţele exotice ale politicienilor

    de - | 8 ianuarie 2016, 8:45 AM | Naţional

    0

    Sărbătorile au trecut, mulți dintre români sunt deja din nou sătui de muncă. Nu însă şi politicienii! Parlamentarii sunt liberi până în februarie, iar principalii lideri politici sunt încă plecați în vacanțe. Unele exotice, altele mai modeste, scrie Digi 24.

    Președintele Klaus Iohannis a dezvăluit că merge în Florida la finalul lui 2015. Șeful statului nu s-a întors încă din vacanţă şi cel mai probabil va reveni spre sfârşitul săptămânii. Nu este singurul care a preferat să petreacă începutul de an în zone cu temperaturi ridicate.

    Florida pare destinaţia preferată de şeful statului, mai ales iarna. A fost acolo şi în 2014, la scurt timp după ce a fost ales în fruntea statului. Klaus Iohannis a fost mereu discret în privința vacanțelor sale. De data aceasta, le-a dezvăluit jurnaliştilor că va merge în Florida în concediul de iarnă, dar a evitat să precizeze perioada exactă.

    „Florida nu este o destinație chiar foarte ieftină. Sunt și hoteluri renumite unde o noapte costă câteva mii de dolari”, spune Traian Bădulescu, agent de turism.

    Şi Liviu Dragnea pare să-şi fi făcut un obicei din a merge în vacanțe exotice. El este în Brazilia acum, de unde va reveni zilele următoare. Presa a scris, de-a lungul timpului, că preşedintele PSD ar avea şi o proprietate acolo şi de aceea merge atât de des în zonă.

    „În Brazilia cel mai scump e zborul. Biletele pot ajunge de la 800 de euro până la peste 1000 de euro”, adaugă Traian Bădulescu.

    Plecat din ţară de câteva zile este şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Mult mai aproape însă, la Barcelona. A ajuns acolo cu un zbor low-cost.

    „Ei, cu Barcelona e altă poveste. Putem spune că toata coasta de litoral este pentru turism de masă, în niciun caz de lux. Pachetele pleacă de la 200 de euro și pot ajunge la 350 de euro de persoană”, mai spune agentul de turism.

    Nici ceilalţi lideri politici nu s-au întors încă la muncă. Alina Gorghiu şi Călin Popescu-Tăriceanu şi-au petrecut sărbătorile în ţară.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.