joi, 22 mai, 2025

Special Arad Logo

    Zilele Academice Arădene – UVVG Arad marchează 35 de ani de excelență academică printr-un eveniment de deschidere de excepție

    de Special Arad | 22 mai 2025, 6:37 PM | Educaţie

    0

    Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) din Arad a deschis cu fast și emoție Zilele Academice Arădene, marcând 35 de ani de existență și performanță în învățământul superior românesc. Evenimentul a debutat solemn, cu depuneri de coroane la bustul lui Vasile Goldiș, simbol al valorilor care stau la temelia universității.

    Ceremonia a continuat într-un cadru impresionant la Palatul Culturii din Arad, unde o seară de o eleganță aparte a reunit personalități din mediul academic, cultural și administrativ, atât din țară, cât și din străinătate.

    Deschiderea oficială a serii a fost marcată de intervenția online a Ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Daniel David, care a transmis un mesaj de susținere și apreciere pentru întreaga comunitate academică a UVVG, subliniind importanța continuității, inovației și a excelenței în educație.

    Evenimentul, moderat de către cunoscutul jurnalist George Grigoriu, a fost deschis cu Imnul UVVG și prin cuvântul plin de înțelepciune al Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, marcând începutul unei seri încărcate de emoție și rafinament.

    Unul dintre cele mai profunde momente ale serii i-a aparținut rectorului UVVG, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, care, într-o atmosferă caldă, a imaginat un emoționant dialog cu fondatorul universității – regretatul prof. univ. dr. Aurel Ardelean, tatăl său. Cu sinceritate și recunoștință, rectorul i-a vorbit simbolic despre parcursul universității și despre locul onorant pe care îl ocupă astăzi în peisajul academic, la 35 de ani de la înființare.

    Deosebit de emoționant a fost și discursul prof. univ. dr. Dorina Ardelean, membru fondator al UVVG, care a evocat momente cheie din istoria universității și spiritul care a animat dezvoltarea acesteia.

    Evenimentul a fost onorat de prezența unor invitați de marcă – reprezentanți ai autorităților publice locale,  ai misiunilor diplomatice, parteneri instituționali ai UVVG, precum și delegații ale universităților partenere din țară și străinătate, care au transmis mesaje de susținere și apreciere. Un discurs aparte a avut și Alexandru Avram, președintele Ligii Studenților UVVG în numele celor 5000 de studenți care studiază în cadrul universității arădene.

    Seara a fost îmbogățită de momente artistice de excepție susținute de Miruna Ionescu, acompaniată de Taraful de oraș și Orchestra Filarmonicii din Arad și de cunoscuta interpretă Claudia Iuga, președinta Asociației Alumni UVVG. Repertoriul de muzică interbelică a creat o atmosferă aparte, impresionând publicul prezent în sală.

    Finalul serii a adus un nou moment emoționant, când doamna rector al UVVG, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci și-a invitat pe scenă întreaga echipă de conducere a universității, într-un gest de recunoaștere și solidaritate instituțională. În continuare, prorectorii UVVG, prof. univ. dr. Anca Hermenean, conf. univ. dr. Cristian Bențe și conf. univ. dr. Andrei Anghelina și-au exprimat recunoștința și atașamentul față de doamna rector, în numele întregului colectiv, oferindu-i acesteia o diplomă onorifică și un buchet de flori.

    Deschiderea Zilelor Academice Arădene a fost o seară de înaltă ținută, în care emoția, respectul față de tradiție și angajamentul pentru excelență au fost valorile centrale. UVVG își reafirmă misiunea de a forma generații de profesioniști și de a contribui activ la viața științifică și culturală a Aradului, a României și a spațiului academic internațional.

     

    Citește și:

    Prof. univ. dr. Michael L. Tee, Doctor Honoris Causa al UVVG

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.