UTA va juca joi cu Dumbrăvița. Cel mai probabil, meciul va avea loc la Ghiroda
UTA este la un meci distanță de grupele Cupei României în formatul care a fost implementat încă din sezonul trecut, sezon în care Bătrâna Doamnă a atins faza semifinalelor, dar a pierdut biletele pentru finală în acel meci mult discutat cu Universitatea Cluj, meci în care lui Postolachi i s-a anulat un gol văzut de majoritatea suporterilor ca fiind valabil.
Pentru a accede în grupele Cupei României, UTA va trebui să treacă de singura echipă din liga secundă a județului Timiș, CSC Dumbrăvița, club cu care arădenii au o foarte bună colaborare în ultimii ani. Trei jucători a împrumutat UTA în această vară grupării timișene, Cibi, Ristin și Nortey.
La Dumbrăvița evoluează și alți jucători care au îmbrăcat tricoul echipei arădene, Zaluschi și Ionuț Tănase.
Meciul CSC Dumbrăvița – UTA se va juca joi 31 august, la ora 17.30. Partida se va juca cel mai probabil pe stadionul „Emilian Pavel” din Ghiroda, acolo unde echipa din Dumbrăvița a ales să își joace meciurile de acasă în timpul în care arena proprie a intrat în renovare, având loc lucrări mai ales la suprafața de joc.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)