duminicã, 24 septembrie, 2023

Special Arad Logo

    Părinții și copiii care fac parte din grupele 2012-2016 sunt așteptați la sediul UTA Official Store

    de Special Arad | 24 iunie 2023, 9:48 AM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Comunicat. Suporter Club UTA și-a asumat mai multe proiecte, iar deschiderea magazinului UTA Official Store este unul major, dedicat în primul rând suporterilor, cărora ne-am propus să le oferim produse de calitate și, evident, ne-am dorit ca brandul „UTA” să aibă în sfârșit un spațiu frumos, pe măsura numelui.

    Așa cum am explicat încă de la început, sumele obținute de către Asociația Suporter Club UTA de pe urma comercializării mărcii „UTA” în cadrul UTA Official Store vor fi folosite în primul rând în beneficiul copiilor și juniorilor din cadrul Academiei UTA. Asociația noastră a avut deja o primă astfel de acțiune prin care a acordat, în mod gratuit, copiilor din cadrul Academiei UTA seturi de echipamente conținând tricouri, șorturi și jambiere. Vom continua să fim alături de viitorii fotbaliști ai Aradului atât prin continuarea acordării unor astfel de seturi de echipamente, dar luăm în calcul și altfel de acțiuni prin care să venim în sprijinul acestor copii, dar și în sprijinul părinților acestora.

    Astfel, până la demararea de noi acțiuni, Suporter Club UTA îi așteaptă pe părinți și pe copiii care fac parte din grupele 2012, 2013, 2014, 2015 și 2016 la sediul UTA Official Store (Calea Aurel Vlaicu, Bloc L, parter – între Gara CFR și Atrium Mall), unde îi așteaptă produsele pregătite de către colegii noștri. Tot ce trebuie să facă părinții este să le transmită colegilor noștri numele copilului și grupa din care face parte.

    Evident, nu doar grupele menționate vor avea parte de sprijinul Suporter Club UTA, astfel că, în perioada următoare vom pregăti pachete și pentru grupele de vârstă mai mari, însă vom anunța acest lucru în prealabil.

    Suporter Club UTA

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.