UTA începe campionatul la Galați! În primele opt etape întâlnește cinci dintre echipele din play-off (PROGRAM COMPLET)





UTA va juca pe terenul nou promovatei Oțelul Galați în prima etapă a sezonului 2023-2024 din Superliga. Echipa antrenată de Mircea Rednic va da piept cu gruparea pregătită de cel mai selecționat jucător din istoria naționalei României, Dorinel Munteanu, un tehnician care a adus titlul la Galați în 2011, iar în ultimii doi ani a obținut două promovări consecutive cu gruparea din Galați.
Primul meci pe teren propriu îl va avea în compania fostei campioane CFR Cluj, un meci foarte dificil dar, totodată, un meci într-o perioadă în care CFR ar putea fi angrenată în cupele europene sub comanda noului antrenor Andreea Mandorlini.
Începutul de campionat va fi unul foarte dificil pentru arădeni pentru că în primele opt etape, UTA va întâlni cinci dintre cele șase echipe care au jucat în play-off, excepție fiind Rapid București, echipă care se va întâlni cu arădenii în etapa a 13-a, la Arad.
În ultima etapă a turului, la Arad va veni Dinamo, ceea ce înseamnă că Bătrâna Doamnă va încheia sezonul regulat pe terenul „câinilor roșii”, exact ca acum două sezoane.
Programul noului sezon al SuperLigii a fost stabilit marți, în cadrul unui eveniment ce a avut loc în Sala Luceafărul din Capitală. Mai jos, programul întreg al turului.
16 echipe vor lua startul în noul sezon, care va începe pe 14 iulie
La finalul sezonul regulat 6 vor juca în play-off (tur- retur) și 10 vor juca în play-out (tur)
La finalul play-off-ului și play-out-ului se va repeta scenariul din sezoanele anterioare: echipele de pe locurile 7-8 vor juca un baraj, iar câștigătoarea se va duela cu echipa de pe locul 4 pentru a vedea ce echipă merge în preliminariile Conference League.
Etapa 1:
Dinamo – CS Universitatea Craiova
FCU Craiova – FCSB
CFR Cluj – Poli Iași
Petrolul – Universitatea Cluj
Rapid – Sepsi Sfântu Gheorghe
Oțelul – UTA
Hermansntadt – Farul Constanța
FC Voluntari – FC Botoșani
Etapa 2:
Poli Iaşi – Hermannstadt
UTA Arad – CFR Cluj
U Craiova – Oţelul Galaţi
FCSB – Dinamo
Sepsi – FCU Craiova
U Cluj – Rapid
FC Botoşani – Petrolul
Farul – FC Voluntari
Etapa 3:
Hermannstadt – UTA Arad
CFR Cluj – U Craiova
Oţelul Galaţi – FCSB
Dinamo – Sepsi
FCU Craiova – U Cluj
Rapid – FC Botoşani
Petrolul – FC Voluntari
Farul – Poli Iaşi
Etapa 4:
U Craiova – Hermannstadt
FCSB – CFR Cluj
Sepsi – Oţelul Galaţi
U Cluj – Dinamo
FC Botoşani – FCU Craiova
FC Voluntari – Rapid
UTA Arad – Poli Iaşi
Petrolul – Farul
Etapa 5:
Hermannstadt – FCSB
CFR Cluj – Sepsi
Oţelul Galaţi – U Cluj
Dinamo – FC Botoşani
FCU Craiova – FC Voluntari
Poli Iaşi – U Craiova
Rapid – Petrolul
Farul – UTA Arad
Etapa 6:
Sepsi – Hermannstadt
U Cluj – CFR Cluj
FC Botoşani – Oţelul Galaţi
FC Voluntari – Dinamo
FCSB – Poli Iaşi
Petrolul – FCU Craiova
U Craiova – UTA Arad
Rapid – Farul
Etapa 7:
Hermannstadt – U Cluj
CFR Cluj – FC Botoşani
Oţelul Galaţi – FC Voluntari
Poli Iaşi – Sepsi
Dinamo – Petrolul
UTA Arad – FCSB
FCU Craiova – Rapid
Farul – U Craiova
Etapa 8:
FC Botoşani – Hermannstadt
FC Voluntari – CFR Cluj
U Cluj – Poli Iaşi
Petrolul – Oţelul Galaţi
Sepsi – UTA Arad
Rapid – Dinamo
FCSB – U Craiova
FCU Craiova – Farul
Etapa 9:
Hermannstadt – FC Voluntari
Poli Iaşi – FC Botoşani
CFR Cluj – Petrolul
UTA Arad – U Cluj
Oţelul Galaţi – Rapid
U Craiova – Sepsi
Dinamo – FCU Craiova
Farul – FCSB
Etapa 10:
Petrolul – Hermannstadt
FC Voluntari – Poli Iaşi
FC Botoşani – UTA Arad
Rapid – CFR Cluj
U Cluj – U Craiova
FCU Craiova – Oţelul Galaţi
Sepsi – FCSB
Dinamo – Farul
Etapa 11:
Hermannstadt – Rapid
Poli Iaşi – Petrolul
UTA Arad – FC Voluntari
U Craiova – FC Botoşani
CFR Cluj – FCU Craiova
FCSB – U Cluj
Oţelul Galaţi – Dinamo
Farul – Sepsi
Etapa 12:
FCU Craiova – Hermannstadt
Rapid – Poli Iaşi
Petrolul – UTA Arad
FC Voluntari – U Craiova
FC Botoşani – FCSB
Dinamo – CFR Cluj
U Cluj – Sepsi
Oţelul Galaţi – Farul
Etapa 13:
Hermannstadt – Dinamo
Poli Iaşi – FCU Craiova
UTA Arad – Rapid
U Craiova – Petrolul
FCSB – FC Voluntari
Sepsi – FC Botoşani
CFR Cluj – Oţelul Galaţi
Farul – U Cluj
Etapa 14:
Oţelul Galaţi – Hermannstadt
Dinamo – Poli Iaşi
FCU Craiova – UTA Arad
Rapid – U Craiova
Petrolul – FCSB
FC Voluntari – Sepsi
FC Botoşani – U Cluj
CFR Cluj – Farul
Etapa 15:
Hermannstadt – CFR Cluj
Poli Iaşi – Oţelul Galaţi
UTA Arad – Dinamo
U Craiova – FCU Craiova
FCSB – Rapid
Sepsi – Petrolul
U Cluj – FC Voluntari
Farul – FC Botoşani
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)