luni, 28 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    UTA, fără cinci jucători în „finala” cu Farul! Hagi nu îl are la dispoziție pe Alibec

    de Lucian Dănilă | 17 decembrie 2024, 7:25 PM | Sport

    0

    UTA și Farul joacă mâine de la ora 17.00 pe arena „Francisc Neuman” o adevărată finală în grupa din Cupa României, o finală în care ambele echipe au nevoie de victorie. O remiză ar face ca ambele echipe să fie eliminate încă din faza grupelor.

    Rednic și Hagi lasă de înțeles că vor trata cu cea mai mare seriozitate competiția, urmând să joace cu ce au mai bun la dispoziție, asta în ciuda faptului că ambele echipe au o situație destul de dificilă în campionat.

    UTA vine după un egal pe terenul celor de la Oțelul, Farul vine și ea după o remiză, dar una împotriva campioanei FCSB. Arădenii nu pot conta pe cinci jucători, patru dintre ei fiind accidentați de o bună perioadă, iar Cîmpanu a semnat despărțirea de club. Așadar, lipsesc Benga, Dumiter, Van Durmen și Robert Popa, dar nici Gheorghe Hagi nu poate conta pe una dintre vedetele sale, internaționalul Denis Alibec, cel care a fost decisiv în partida din campionat de la Arad atunci când a pasat pentru golul lui Dican marcat în prelungirile partidei.

    UTA revine la Arad după înfrângerea cu Slobozia, dar și după o altă partidă pierdută, cea cu Universitatea Craiova.

    „O posibilă calificare poate fi o apropiere cu fanii, dar e importantă și pentru moralul nostru. Cupa e un obiectiv pentru noi, e un trofeu în joc, noi respectăm competiția. De aceea am zis că mâine nu menajez jucători și am să încerc să fac cea mai bună formulă, să intrăm cu un 11 puternic. Puțin ne interesează și scorul, dar chiar și dacă băteam la Ungheni tot ne trebuia victorie. Nici pentru noi, nici pentru Farul, nu există alternativă decât trei puncta și de aia zic că o să fie un meci deschis. Știm cum joacă adversarul, sunt învățați să atace, eu cred că o să fie un meci frumos. Acum e greu să-mi dau seama cam ce gândește Gică Hagi, ținând cont și de situația din clasament.

    Are lot, am văzut că au venit toți, dar și pentru că ei după aia joacă la Sibiu, rămân aici două zile. De unde știu că vor veni cu mai mulți jucători? Pentru că ne-au cerut ca să se antreneze aici. Au lipsă un jucător important, nu va fi Alibec, care s-a accidentat și sigur că va fi o pierdere pentru adversarii noștri, iar pentru noi un lucru pozitiv pentru noi. Dar sigur și Hagi tratează cu seriozitate această competiție”, a mai afirmat Rednic.

    FRF a dat dispoziție ca niciunul dintre meciurile din Cupa României din această etapă să nu beneficieze de sistemul VAR.

    Formații probabile:

    UTA: Iliev – Râpă, Poulolo, Conte, Mabea – Hrezdac, Mihai – Ghezali, Fabry, Omondi – Kadiri.

    Farul: Ducan – Sârbu, Larie, Gustavo, Ganea – N. Popescu, Vînă, Radaslavescu – Iancu, Rivaldinho, Cojocaru.

    Arbitri: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov) – Doru Lucaciu (Cluj), Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă: Sorin Vădana (Cluj).

    Observatori FRF: Teodora Albon (Cluj), Mihai Duras (București).

    Citește și:

    Rednic a mai dat pe unul afară… Cîmpanu și-a reziliat contractul cu UTA

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.