Punctul pe „i”! UTA BD a învins Hațegul și a promovat în liga a 3-a!

Sărbătoare pentru fotbalul arădean după ce UTA BD, echipa formată în vara anului trecut și care a ajuns să devină cel mai viabil proiect pentru resuscitarea fotbalului arădean, a obținut promovarea în Liga a 3-a. Echipa antrenată de Roland Nagy a învins cu 2-0 Retezatul Hațeg și din toamnă va juca în eșalonul superior.
„Trebuie să punem punctul pe i”,a spus cu câteva zile înaintea barajului antrenorul Roland Nagy. S-a adeverit, la fel cum s-a împlinit și dorința lui Cătălin Hlistei, „brilliantul” Bătrânei Doamne dorind să fie decisiv, ceea ce a și reușit prin deschiderea scorului.
Drumul a fost lung… A început în august anul trecut la Sânicolaul Mic, precum legendara ITA. Au trecut prin emoțiile unui campionat în care echipa a devenit lideră abia după etapa a 25-a. Apoi totul a funcționat perfect. UTA BD a terminat campionatul pe primul loc, apoi a câștigat faza județeană a Cupei României, iar sâmbătă, la Lugoj, a pus punctul pe „i” și a câștigat barajul pentru promovare.
Peste 1.000 de arădeni au fost la Lugoj, cel puțin șapte autocare pline cu suporteri au plecat de la Arad, iar atmosfera a fost una fantastică pentru un baraj de promovare în L3. Galeria arădeană a surclasat și ca număr și ca prestație pe cea a „Zimbrilor din Hațeg”. În drum spre Lugoj am fost martori la două accidente rutiere, petrecute la câteva minute – ca interval – unul de altul la o distanță de maxim 10 km între ele… Caz foarte rar.
Hlistei i-a înnebunit pe hunedoreni
Debutul jocului a părut unul echilibrat, dar după doar câteva minute a apărut la rampă Hlistei. „Mi-ar plăcea să decid meciul”, spunea cu câteva zile în urmă. Și a făcut-o: în minutul 12 a fost la locul potrivit și a fructificat din fața porții o excelentă centrare a lui Adi Popa, după o combinație cu Capătă: 1-0!!!. La următoarea fază, Bătrâna Doamnă are noroc atunci când Popesc a scăpat singur cu Mitrea, a trimis mingea în piciorul acestuia și de aici a deviat în bară. Uriașă ocazie!
În minutul 14 Hlistei avea să uluiască întreg stadionul, umilindu-l pe fundașul Retezatului, Laslău. După un „elastico” perfect, i-a centrat excelent în fața porții lui Capătă, dar „vârful” arădean a ratat incredibil din fața porții șansa unui 2-0 liniștitor. „Este incredibil decarul vostru”, aveau să spună jurnaliștii veniți de la Hunedoara.
S-a rupt Varga
Minutul 19 aduce alte emoții pe banca tehnică arădeană. Norbert Varga a intrat într-o contră cu un jucător advers, iar glezna i-a cedat și a cerut schimbare. A intrat Remus Avrămuțiu, mijlocașul trimis în teren de Nagy și Anca intrând excelent în joc. După primele infoemații apărute, se pare că Varga a scăpat de fractură, având o entorsă.
În minuutl 26 Rus a pătruns excelent în careul hațeganilor, a șutat de pe partea stângă, din unghi, iar portarul Tonca a trimis cu dificultate în corner.
Alt ritm în repriza secundă
Prima parte s-a încheiat cu avantaj pentru UTA BD, unul normal după cum s-au desfășurat ostilitățile. În partea secundă, arădenii s-au închis bine, nu au mai lăsat niciun culoar liber, așa cum se întâmplase de câteva ori în prima repriză, încercând în primul râns să conserve rezultatul. La urma urmei, obiectivul era clar: victoria. Odată cu trecerea timpului, retezatul s-a deschis în defensivă, ceea ce a dat șansa marcării golului al doilea. Botiș l-a lansat excelent pe Rus, acesta a ajuns singur cu portarul, a ales o pasă în fața porții de unde Leucuța a trimis în poarta goală: 2-0!!! Pe jucătorii Hațegului i-au lăsat nervii și Câmpean a fost eliminat pentru proteste. La acest scor, Hlistei și Rus – nu înainte de a rata o nouă imensă ocazie, preferând lobul în locul unui șut plasat – au fost înlocuiți cu Raț, respectiv David Popa, și au luat apoi loc în galerie.
Final apoteotic
Finalul a fost extraordinar. După ultimul fluier al arbitrului Florin Marcu, suporterii au intrat pe teren și i-au luat în brațe pe jucători. Mai bine de 20 de minute, jucătorii au cântat împreună cu galeria, asistând la zeci de poze pe care și le făceau reciproc, printre cei mai „vânați” fiind Hlistei și antrenorul Roli Nagy.
În tot acest timp, unii dintre jucătorii Retezatului au părăsit terenul în lacrimi. Lacrimi amare…
Retezatul Hațeg – UTA BD 0-2 (0-1)
Hlistei 12, Leucuța 71
Retezatul Hațeg: Tonca – Laslău, Câmpeanu (cpt.), Puşcă, Daj (85 Susan) – Costea (60 Perje), Simoneac, Kalai, Drăgoescu – Popesc, Pribac. rezerve: Bălu – Crișan, Perje, Susan. Antrenor: Flaviu Itul.
UTA BD Arad: Mitrea – Adrian Popa, Wild, Botiș (cpt.), Suslak – Copil, Nădăban, Varga (20 Avrămuțiu), Hlistei (70 Raț) – Rus (82 David Popa), Capătă (61 Leucuța). Rezerve: Bodea, Măgulean, Cotoc, Leucuța, David Popa, Raț și Avrămuțiu. Antrenor: Roland Nagy.
Arbitri: Florin Marcu – Octavian Șovre, Sergiu Albu (toți din Oradea).
Observatori: Nicolae Grigorescu (Timișoara), Viorel Lolea (Reșița).
Eliminat: Câmpean (74)
URMĂRIȚI PESTE 600 DE FOTOGRAFII ÎN GALERIA FOTO DE MAI JOS
FOTO: LUCIAN DĂNILĂ
Comentariile portalului
Vreau și 2023-2024 acest lucru vă rog
Citez 3 din 5 "abateri grave constatate: -lipsa procedurilor sigure la prestarea serviciilor; [...] -afișarea unei liste de alergeni ilizibilă; -neasigurarea condițiilor tehnice stabilite de producător pe timpul desfacerii produselor." . (...)
Las că le-a dat lumină Falca prin discursul avut la festivitatea de absolvire de la liceul Vasile Goldis. Prin asta ne dam seama ca toți directorii sunt puși (...)