vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    UTA are un singur obiectiv: evadarea din zona locurilor direct retrogradabile înainte de pauza generată de „Mondial”

    de Lucian Dănilă | 13 noiembrie 2022, 10:39 AM | Sport

    0

    Șapte meciuri fără victorie pentru UTA în Superliga, șapte meciuri în care a acumulat un singur punct la acea remiză de pe propria arenă cu campioana CFR Cluj. O serie de rezultate care a dus echipa arădeană pe loc direct retrogradabil, 15, iar spectrul retrogradării a adus o mare presiune în vestiarul grupării arădene.

    Lipsa rezultatelor favorabile a adus și la schimbarea antrenorului, Gyuszi Balint revenind la Arad după nouă luni de la plecarea sa, iar Ilie Poenaru a plecat. Șocul schimbării antrenorului nu a adus cu sine și un rezultat bun la meciul de la Ploiești cu Petrolul, dar sub conducerea lui Balint UTA a câștigat meciul din Cupa României de la Buzău.

    Este clar că o victorie aduce o stare de spirit mult mai bună și am fi naivi și chiar puțin ipocriți să ascundem faptul că exista o stare de apăsare și înaintea meciului cu Petrolul. Într-adevăr, după schimbarea antrenorului, cel puțin la nivelul motivației și la nivelul determinării s-a văzut o schimbare, dar rezultatul a fost negativ și nici ca joc lucrurile nu au decurs așa cum ne-am fi dorit.

    Apoi, a venit meciul de la Buzău, un meci de Cupă pe care eu, personal, l-am luat ca pe o oportunitate pentru ă a regla anumite aspecte. Pentru că, de cele mai multe ori, doar prin meci poți regla unele detalii de ordin tactic, dar mai ales la nivelul spiritului colectiv, căci de asta avem nevoie, de un spirit colectiv foarte puternic. În plus, avem nevoie de acel gust al victoriilor, l-am simțit în Cupă, dar sperăm și o să facem tot ceea ce ține de noi să obținem victoria și în campionat. Din păcate, în acest moment cred că realitatea pentru noi este una singură și anume că toate meciurile sunt foarte dificile, indiferent în fața cărui adversar evoluăm. Dar, pe de altă parte, există și un aspect pozitiv, faptul că e la îndemâna noastră să rezolvăm această situație.

    Am încredere în băieți, au potențial, important e să ne revenim un pic din punct de vedere mental și să încercăm să abordăm absolut fiecare detaliu al jocului cu curaj, cu încredere și sunt convins că vor veni și realizările”, spune Gyuszi Balint, antrenorul echipei UTA.

    Astăzi, cu FC Voluntari, UTA are un singur obiectiv: evadarea din zona locurilor direct retrogradabile. Chiar dacă teoretic este de ajuns și o remiză în cazul în care FCSB va câștiga pe terenul celor de la FC U Craiova, cuvântul de ordine la UTA este victoria mai ales că și FC Voluntari este implicată în lupta pentru evitarea retrogradării.

    O problemă mare în cadrul echipei arădene este și disciplina. UTA a avut jucător eliminat la patru dintre ultimele cinci jocuri pe care le-a disputat, ultimul fiind Hoxhallari la meciul de la Buzău. Prin absența albanezului, Balint nu se poate baza pe trei fundași la meciul din această după amiază: Vukcevic, Chindriș (suspendat și accidentat) și Erion Hoxhallari. Astfel, în acest moment, UTA are doar patru fundași valizi, Abeid, Erico, Benga și Dobrescu.

    E o problemă evidentă aceasta legată de cartonașele roșii. Eu am avut discuții și individuale și cu tot grupul pentru a încerca să evităm cel puțin situațiile ce nu necesită faulturi de galbene sau roșii. Există situații în care ar fi justificate aceste sancțiuni, ca să protejezi un rezultat, dar nu cred că a fost cazul nostru în ultimele etape. Probabil și această apăsare, această frustrare că lucrurile nu merg cum ar trebui se reflectă și în aceste cartonașe, dar lucrăm și la acest aspect”, a continuat Balint.

    De partea cealalată, Liviu Ciobotariu este conștient și el de importanța partidei, mai ales că nici FC Voluntari nu stă prea bine în clasament.

    Un joc foarte important, atât pentru noi, cât și pentru adversarul de mâine, pentru că ambele echipe au nevoie de puncte, clar. Mă uitam la situația din clasament și între locul 9, pe care suntem noi momentan, și locul 15, retrogradabil, ocupat de UTA, sunt doar patru puncte, deci este un sezon foarte echilibrat, așa că miza jocului este foarte mare, atât pentru noi cât și pentru adversarul nostru. Întâlnim o echipă cu jucători cu mare experiență, dacă ne uităm la fiecare compartiment al lor găsim cel puțin doi jucători cu mare experiență. În axul central defensiv sunt Erico și Benga, care joacă de foarte mult timp împreună, mijlocașii centrali Batha și Anton, jucători foarte buni, iar în atac nu știm exact echipa. Dar Keseru este un jucător foarte bun, cu mare experiență, Ubbink…vorbim de o echipă omogenă, cu experiență. Bineînțeles, ei pornesc cu avantajul terenului propriu, un stadion frumos, unde au un public minunat, care îi împinge de la spate de fiecare dată. E un examen important pentru noi, suntem motivați, ne dorim să scoatem un rezultat pozitiv. Trebuie să mergem la Arad să practicăm un fotbal bun și, bineînțeles, ne dorim foarte mult să câștigăm această partidă. În ultimul joc disputat, în Cupă la Buzău, au reușit să câștige, au marcat goluri, deci au un moral bun. Este adevărat, în campionat nu sunt foarte bine, dar distanța, ca și puncte, este foarte mică, între o echipă care e pe penultimul loc și o echipă care se află la jumătatea clasamentului. Deci, în momentul în care reușești să câștigi două meciuri, urci în clasament și urci bine. De partea cealaltă, dacă nu reușești să câștigi sau pierzi două meciuri consecutive, atunci te afli la subsolul clasamentului, unde este foarte greu de gestionat situația

    Eu cred că odată cu venirea lui Gyuszi Balint, care cunoaște deja situația de la UTA, este clar că va fi altfel pentru jucătorii lor, pentru suporteri, pentru toată lumea. El a făcut lucruri foarte bune acolo, echipa juca foarte bine. Noi suntem pregătiți, știm ce ne așteaptă, știm că avem un examen greu, dar avem nevoie de puncte și ne vom lupta ca să le obținem. Nu știu dacă este un meci între mine și Gyuszi Balint. Atât eu, cât și el, depindem de jucători. Este adevărat că este un antrenor foarte bun, pregătește foarte bine jocurile, dar diferența o fac jucătorii, ei sunt cei care trebuie să reacționeze la ceea ce spunem noi”, spune Liviu Ciobotariu, antrenor care nu se poate baza la Arad pe Ricardinho și pe Droppa.

    După partida dintre UTA și FC Voluntari, campionatul intră într-o pauză de trei săptămâni generată de Campionatul Mondial din Qatar.

    UTA: Balauru – Dobrescu, Benga, Erico, Abeid – P. Anton, Batha – Otele, Ubbink, Rareș Pop – Postolachi (Keșeru).

    ABSENȚI: Vukcevic, Cascini, Ademi, Isac (accidentați), Hoxhallari, Chindriș (suspendați)

    ANTRENOR: Gyuszi Balint

    FC VOLUNTARI: M. Popa – Meleke, Matricardi, Armaș, Aliji – Rață, Helder Tavares – Lopes, Govea, Damașcan – Nemec

    ABSENȚI: Droppa, Ricardinho (accidentați)

    ANTRENOR: Liviu Ciubotariu

    Arbitru: Flueran Viorel Nicusor (Craiova) / A1: Avram Valentin (Bucureşti), A2: Cerei Alexandru (Cluj-Napoca) / Arbitru VAR: Popa Cătălin (Piteşti), Arbitru AVAR: Dumitru Ionel Valentin (Gherghiţa)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.