joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UTA, aproape să semneze cu un nou portar! E Giedrius Arlauskis?

    de Lucian Dănilă | 12 februarie 2023, 4:58 PM | Sport

    0

    Perioada de transferuri în România se va încheia mâine, 13 februarie, iar UTA este în căutarea unui portar. Evoluțiile inconstante ale lui Florin Iacob și a lui Dragoș Balauru din acest sezon l-au convins și pe Gyuszi Balint că are nevoie de un alt nume pe acest post.

    Mociu nu a primit nicio șansă în meciurile din Liga 1 și este greu de crezut că o va primi în viitorul apropiat.

    Cât despre posibilitatea de a transfera un nou portar, eu știu că sunt discuții, rămâne să văd și eu, pentru că ieri și astăzi chiar am fost foarte concentrat pe pregătirea acestui meci. Sincer, nici n-am vrut să știu dacă s-a mai avansat sau nu s-a mai avansat la nivel de discuții sau la nivel de negocieri. O să vorbesc, să vedem, eu clar, îmi doresc un portar, acum să vedem ce se poate realiza, pentru că deja timpul ne presează. O să ajungem să nu mai vorbim de zile din perioada de transferuri, ci de ore,și atunci vedem ce putem să și finalizăm în această perioadă scurtă”, a spus Gyuszi Balint după victoria cu Botoșani.

    UTA este pe cale să semneze cu un nou portar, iar surse din cadrul clubului lasă de înțeles că acesta ar fi chiar Giedrius Arlauskis, portarul în vârstă de 35 de ani care și-a reziliat în urmă cu câteva zile contractul cu Universitatea Craiova. Multiplu campion al României cu Unirea Urziceni, FCSB și CFR Cluj, „Arla” ar fi în discuții cu conducerea clubului UTA, dar pretențiile sale inițiale au fost considerate exagerate. Se pare că discuțiile nu au fost închise și nu ar fi exclus ca până mâine să semneze un contract cu gruparea arădeană.

    Tot în această perioadă, au mai fost discuții cu portarul echipei naționale Under 20, Alexandru Borbei, legitimat în prezent la US Lecce, în Italia, acolo unde evoluează pentru echipa din Liga Primavera.

    Având în vedere situația din clasament, acolo unde UTA se află pe o poziție direct retrogradabilă,

    staff-ul tehnic ar dori să meargă mai mult pe mâna unui portar cu experiență, de aceea Arlauskis ar fi în acest moment în pole-position.

    S-a discutat în ultimele zile și despre posibilitatea aducerii unui portar în vârstă de 26 de ani, cel mai probabil din străinătate.

    Nu este exclusă nici varianta ca în cazul sosirii noului portar, unul dintre cei doi portari actuali, Iacob sau Balauru, să plece. Gyuszi Balint a comentat și motivul pentru care Florin Iacob a fost lăsat ieri în tribune: „Nu se poate spune că Florin e în afara proiectului, asta a fost decizia mea împreună cu colegii din staff pentru acest meci. În momentul în care am convocat jucătorii partida cu Botoșani, am considerat că e bine să mergem cu Balauru și cu Mociu. Nu este niciun fel de discuție, este o situație de moment, așa am gândit-o. Până la urmă, statutul jucătorilor trebuie să fie unul foarte clar, fiecare trebuie să-și asume responsabilitatea randamentului, să-și pună calitățile în slujba echipei și să se raporteze intereselor grupului. Știți foarte bine că astea sunt principiile mele după care m-am ghidat întotdeauna ca antrenor. Nu este nici un fel de problemă cu Iacob, este jucătorul UTA-ei și mergem înainte cu absolut toată lumea, având aceeași încredere în absolut toți jucătorii din vestiar”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.