Dilemele lui Mihalcea… Gueulette și El Sawy „se cer” în primul unsprezece
UTA a fost readusă cu picioarele pe pământ la Ovidiu după o săptămână fantastică în care a învins FCSB, Csikszereda dar și pe Lupeni în Cupa României. Bătrâna Doamnă a încasat patru goluri de la Farul după un meci în care Alibec și Radaslavescu au dat senzația că s-au distrat cu întreaga defensivă arădeană.
Un meci care a arătat multe slăbiciuni în angrenajul grupării arădene, începând din poartă și până în avanposturi. Marcio Rosa a fost intens criticat pe rețelele de socializare după evoluția de la Ovidiu deși, din cele patru goluri încasate, doar unul i se poate imputa direct, cel al lui Alibec după ce portarul din Capul Verde a respins neglijent în față, fază care a apărut chiar la rubrica „Gafa etapei” pe Digisport.
Nici Benga și Ouaneh nu au prins o zi bună, dar aici este o problemă devenită oarecum cronică în acest sezon. Cei doi sunt practic singurii fundași centrali de meserie valizi din lotul antrenat de Mihalcea, asta pentru că Pospelov este accidentat de mai bine de o lună, iar un al patrulea fundaș central nu a fost adus după plecările lui Poulolo și Stolnik. Este greu de crezut că până în weekend Pospelov va fi pus pe picioare astfel încât să fie titular.
Cele mai multe dileme apar, însă, la mijlocul terenului. Prima întrebare este legată de Alin Roman, jucător care pare a-și fi revenit la forma de anul trecut după ce a fost retras lângă mijlocașul central defensiv, Mino Sota. Din acea poziție, Roman a redevenit unul dintre cei mai buni pasatori ai Superligii, dar Papeau, care joacă mijlocaș ofensiv, a avut evoluții oscilante. Astfel, odată cu aducerea la echipă a lui Gueulette, dar și a lui Ivanov, Mihalcea ar putea reveni la sistemul cu care ne-a obișnuit în sezonul trecut, cel cu doi mijlocași defensivi.
Africanul Gueulette (foto) a debutat la UTA contra celor de la Farul, meci în care l-a înlocuit chiar pe Roman, și este – fără îndoială – cel mai experimentat jucător din lotul antrenat de Adrian Mihalcea, după ce a evoluat ani de zile în campionatul Belgiei, acolo unde a fost mult timp căpitan la La Louviere.
Modificări ar putea apărea și în benzi. Mihalcea a jucat patru meciuri cu aproape același prim unsprezece, iar dintre titulari nu a lipsit niciodată Denis Țăroi. Campionul României la juniori cu UTA în urmă cu un an este într-un evident progres comparativ cu evoluțiile sale din sezonul trecut la prima echipă. El a câștigat în ultimul timp competiția cu Tzionis, dar cifrele nu sunt – deocamdată – de partea lui pentru că încă îi lipsește golul sau măcar pasa de gol. Cipriotul este și el într-o oarecare revenire de formă. După golul marcat cu Csikszereda, în meciul de la Ovidiu a fost din nou aproape de gol, dar mingea trimisă de el cu călcâiul a lovit bara. Din urmă vine, însă, Omar El Sawy, jucătorul de 22 de ani împrumutat de la Rapid care a arătat și în meciul cu Farul că este destul de copt pentru a primi un tricou de titular. Astfel, nu ar fi o surpriză ca la meciul cu Sepsi, El Sawy să înceapă în banda stângă, urmând a face parte dintr-un sistem ofensiv alături de Alin Roman, Abdallah și Coman.
Apropo de ultimii doi, Abdallah a avut o evoluție ștearsă cu Farul, dar venea după trei meciuri foarte bune cu FCSB, Lupeni și Csikszereda și poziția sa pare a fi bătută în cuie în acest moment, la fel ca a lui Marius Coman, după ce vârful de atac a marcat din nou, iar Sinani nu a arătat că îi poate face concurență.
În aceste condiții, dacă nu apar accidentări până la partida cu Sepsi, Mihalcea ar putea conta pe următorul unsprezece: Marcio Rosa – Dorobanțu, Benga, Ouaneh, Padula (n.r. Alomerovic este accidentat) – Sota (n.r. în ciuda faptului că a jucat foarte slab cu Farul), Gueulette – Abdallah, Roman, El Sawy – Coman.
Ar fi o formulă care, așa cum spune Mihalcea, ar da mai mult echilibru, chiar dacă prin trecerea lui Papeau pe banca de rezerve echipa ar pierde puțin din calitatea tehnică. Ar câștiga din punct de vedere al agresivității și al echilibrului în linia mediană.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)