luni, 6 mai, 2024

Special Arad Logo

    UTA 73 și Mavros, victorii zdrobitoare în Liga Desavoia Arad la minifotbal! (GALERIE)

    de Lucian Dănilă | 9 februarie 2015, 7:30 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Liga Desavoia și-a consumat duminică cea de-a 19 etapă din Liga 1, etapă în care contracandidatele la titlu – UTA 73 și Mavros – au obținut victorii zdrobitoare, ambele profitând și de lipsa de organizare a adversarelor lor.

    UTA 73 și Mavros sunt despărțite de doar două puncte în fruntea clasamentului la Liga Desavoia. Ambele echipe au câștigat cu același scor duminică, profitând însă și de faptul că adversarele s-au prezentat sub orice critică, mai ales din punct de vedere organizatoric. UTA 73 a trecut cu scorul de 10-1 de Sântana, tot cu 10-1 câștigând și Mavros în fața celor de la Royal Caffe.

    La UTA 73 am remarcat pofta de joc a noilor achiziții din această iarnă, Sergiu Popa sau Puleac, iar mai vechii componenți Ciubăncan, Grădinaru, Burtea și ceilalți nu au făcut niciun rabat, jucând „nemțește” și marcând de câte ori li s-a ivit ocazia, spre disperarea portarului de la Hai Sântana, Florin Ciev.

    La meciul celor de la Mavros, adversara Royal Caffe s-a prezentat cu un jucător în minus, iar printre cei aliniați erau doi portari, unul dintre ei jucând în teren. În aceste condiții, Huțan, Radu Anca, Sasu și ceillați nu putea scăpa ocazia de a face spectacol și mai ales de a-și rula tot lotul de jucători. Jucătorul meciului a fost Delu Cornea, cel care s-a remarcat și printr-un gol reușit dintr-o execuție acrobatică.

    Sistema a trecut cu 3-1 de Metalplast, meci în care a reușit să revină de la scorul de 0-1. Radu Mărginean a fost remarcatul meciului, acesta reușind o „dublă”, celălalt gol al „galbenilor” de la Sistema fiind reușit de Brebenaru.

    AC Luciano ține aproape de Mavros, fiind la doar trei lungimi de aceasta după victoria, scor 4-2 cu „lanterna” Man in Black. Nu a fost un meci tocmai pentru ușor pentru trupa lui Lucian, echipa acestuia reușind să se desprindă la două goluri diferență în ultimele secunde ale jocului.

    Gloria Bujac confirmă faptul că atunci când se adună toată echipa poate bate pe oricine. Fără cel mai bun jucător, Iosif Gherghel, care va lipsi cel puțin o lună din cauza unei accidentări, Gloria a câștigat cu 4-1 meciul cu Finanțe. A fost un joc la capătul căruia cei de la Finanțe s-au plâns de faptul că le-a fost anulat un gol la scorul de 1-3.

    Cel mai dramatic meci a fost cel dintre Simco și Dedeman. Simco a câștigat cu 3-2, dar finalul a fost unul incredibil. Profitând de faptul că cei de la Simco aveau comise șase faulturi – caz în care fiecare fault care urma se penaliza cu lovitură de la 7 metri – cei de la Dedeman au reușit contraperformanța de a rata două penalty-uri în ultimele 30 de secunde prin Petrilă și Peia!

    Liga Desavoia – Etapa 19

    Takata Centuri – Fc Marti             2-1

    Royal Caffe – Mavros                    1-10

    Simco – Dedeman                          3-2

    Ac Metalplast – Sistema               1-3

    Uta 73 – Hai Santana                     10-1

    Men In Black – Ac Luciano           2-4

    Gloria Bujac – Finante Arad         4-1

    Black Warriors – Ankara Kebab  1-4

    Napoli – Liniar Duo                        4-1

    CLASAMENT

    1. UTA 73                           19          17          0             2             116-33  83          51p

    2. Mavros                          19          16          1             2             82-26    56          49p

    3. AC Luciano                    19          15          1             3             83-29    54          46p

    4. Simco                             19          14          1             4             73-40    33          43p

    5. Sistema                          19          12          2             5             59-36    23          38p

    6. Gloria Bujac                  19          12          1             6             81-44    37          37p

    7. Ankara Kebab               19          10          0             9             45-62    -17         30p

    8. Napoli                            19          9             2             8             58-50    8             29p

    9. Finanțe Arad                 19          9             0             10          54-68    -14         27p

    10. Liniar Duo                   19          8             1             10          48-67    -19         25p

    11. Dedeman                    19          7             1             11          71-61    10          22p

    12. Takata Centuri           19          7             1             11          46-70    -24         22p

    13. Hai Santana                19          7             0             12          43-105  -62         21p

    14. Black Warriors           19          5             2             12          65-94    -29         17p

    15. Royal Caffe                 17          5             1             11          30-66    -36         16p

    16. FC Marti                      19          3             1             15          51-72    -21         10p

    17. AC Metalplast            19          2             4             13          42-80    -38         10p

    18. Men In Black              19          3             1             15          42-86    -44         10p

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.