miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    USR a propus 6 amendamente asupra Bugetului Aradului

    de - | 14 februarie 2022, 6:35 PM | Comunicate contra cost

    0

    Luni, 13 februarie USR Arad a organizat o conferință de presă înainte de ședința CLM, prin care a prezentat amendamentele propuse de consilierii săi locali la bugetul municipiului pentru anul 2022.

    Pe scurt, aceste amendamente sunt:

    1.Echipa de fotbal UTA Arad. În viziunea noastră, Bâtrânei Doamne i se cere performanță mai mare, dar i se scade finanțarea de la an la an. Mai mult, stadionul UTA este neterminat, ca orice decizie a administrației Falcă – Bibarț din ultimii 18 ani. Consilierii noștri propun, ca atare, creșterea finanțării echipei – simbol a Aradului, precum și alocare banilor necesari finalizării învelitorilor peluzelor stadionului UTA.

    2.Transparență decizională. Ședințele Consiliul Local Arad trebuie transmise online, ca o condiție a unei administrări eficiente, corecte și transparente a orașului. Consilierii USR propun realizarea în 2022 a sistemului necesar transmisiei online a ședințelor Consiliului Local.

    3. Patrimoniul cultural al Aradului trebuie recuperat, reabilitat și pus în valoare. Primul pas al acestui demers este alocarea multianuală a resurselor financiare necesare. Consilierii noștri propun amendarea bugetului anului 2022 în această direcție.

    4.Panouri fotovoltaice pe clădirile publice. Reducerea, și nu plata, facturilor la energie ale orașului trebuie să fie una dintre preocupările principale ale unei administrații responsabile. Consilierii USR propun, ca un prim pas în această direcție, relizarea în 2022 a unui studiu și proiect pilot de montarea de panouri fotovoltaice pe cladirile scolilor, gradinitelor si celorlalte institutii de educatie. Valoarea acestui studiu va fi introdusă ca amendament în bugetul pe 2022.

    5.Bani pentru școli nereabilitate încă dinainte de Revoluție. Este vorba de Liceul Tehnologic ”Francisc Neuman” și Liceul Tehnologic ”Aurel Vlaicu” din Arad, pentru care consilierii USR propun alocarea banilor necesari documentațiilor de reabilitare.

    6.Orchestra Filarmonicii trebuie reîntregită. Centrul Municipal de Cultură are, fără banii destinați sportului, un buget dublu față de Teatru și Filarmonică, dar un număr aproape egal de angajați cu Orchestra Filarmonicii. Consilierii noștri propun transferul unor sume de bani către fondul de salarizare al Filarmonicii Arad, pentru a întregi Orchestra, aflată acum la cel mai mic număr de instrumentiști de la înființare, pentru a putea oferi cetățenilor, acum, când pandemia se sfârșește, ocazia unor spectacole cel puțin de nivelul celor din orașele vecine.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.