Ursula von der Leyen: „Următoarele sancţiuni ce vor fi impuse Rusiei vor viza în special Sberbank, precum şi petrolul”
Următoarele sancţiuni ale Uniunii Europene ce vor fi impuse Rusiei vor viza băncile şi în special Sberbank, precum şi petrolul, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru ziar german Bild am Sonntag, transmite Reuters, potrivit AGERPRES.
„Ne uităm în continuare la sectorul bancar, în special la Sberbank, care reprezintă 37% din sectorul bancar rus. Şi, desigur, există problemele legate de energie”, a spus Ursula von der Leyen.
UE a scutit până acum cea mai mare bancă a Rusiei în seriile anterioare de sancţiuni, deoarece aceasta, împreună cu Gazprombank, este unul dintre principalele canale de plăţi pentru petrolul şi gazul din Rusia, pe care ţările din UE continuă să le cumpere în pofida conflictului din Ucraina.
Preşedinta Comisiei Europene a mai spus că UE lucrează la „mecanisme inteligente”, astfel încât şi petrolul să poată fi inclus în următoarele sancţiuni.
„Ceea ce nu ar trebui să se întâmple este ca Putin să obţină preţuri chiar mai mari pe alte pieţe pentru aprovizionarea care altfel ar merge către UE”, a spus ea.”Principala prioritate este reducerea veniturilor lui Putin”, a spus ea.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)