Urmează încă o săptămână de ger, apoi trei săptămâni cu temperaturi peste cele normale ale perioadei





Săptămâna 24 februarie – 3 martie este ultima cu temperaturi mai mici decât cele obişnuite, anunţă vineri meteorologii, care estimează că urmează trei săptămâni cu temperaturi peste cele normale perioadei din calendar, scrie hotnews.ro.
Potrivit ANM, în săptămâna 24 februarie – 3 martie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, dar şi uşor mai ridicate în cele nordice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
„Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în regiunile sudice şi sudestice, iar în rest se va situa în jurul celui normal pentru acest interval”, anunță ANM.
De la începutul lui martie însă, începe să se încălzească.
În săptămâna 3 – 10 martie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în regiunile nordice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în cele sudice şi sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
De asemenea, în săptămâna 10 – 17 martie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va avea o tendinţă uşor deficitară în cea mai mare parte a ţării.
În săptămâna 17 – 24 martie, mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nord-vestice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, încheie hotnews.ro.
Citește și:
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)