Urmărită de polițiști, o mașină condusă de o șoferiță sub influența alcoolului și drogurilor s-a răsturnat. UPDATE. Femeia a fost reținută





În dimineața zilei de 23 ianuarie, în jurul orei 5:00, o patrulă de ordine publică a observat un autoturism care se deplasa haotic, în sensul giratoriu din Boul Roșu. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, care nu a oprit la semnalele polițiștilor. Mașina și-a continuat deplasarea câțiva kilometri, până într-un alt sens giratoriu din municipiu, unde, după ce șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, s-a răsturnat în zona magazinului Dedeman.
Conducătorul autoturismului, o femeie de 28 de ani, din Arad, nu a fost rănită, evenimentul fiind soldat exclusiv cu pagube materiale, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.
Testarea acesteia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,48 mg./l. alcool pur în aerul expirat, iar testarea cu aparatul din dotare a indicat o valoare pozitivă pentru consum de substanțe psihoactive, informează IPJ Arad, menționând că acesta nu constituie probă în dosarul penal.
Femeia a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și substanțelor consumate, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Totodată, femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.640 de lei, pentru circulație pe contrasens, nerespectarea dispozițiilor polițistului rutier, nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului, depășirea liniei continue, conducere agresivă și lipsa centurii de siguranță.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Rutier, urmând a fi luate și alte măsuri, dacă se impune.
Ca sancțiune complementară, femeii i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 180 de zile.
UPDATE
Potrivit IPJ Arad „în baza probatoriului administrat, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Comentariile portalului
Poluția locală e o instituție dă interlopi aflată direct în subordinea primarului ca care este. Diar dă amenzi, supraveghează tomberoane dă gunoi și mai este folosită ca instituț (...)
Comentariul tau, fara alte explicatii suplimentare, se poate intelege doar in urmatoarea cheie (in esenta): Pentru ca o parte a presei franceze a avut in trecut anumite opinii negative fata (...)
Au o logică ăștia de își iau Pământul plat înapoi de ar face invidios și un gândac de Colorado. Compara mere cu pere, presa e totuna cu (...)