Urmările teribilismului la volan: o fetiță în stare critică și alți trei răniți după un accident produs din vina unui șofer băut, în Cluj
Un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane și cu importante pagube materiale a avut loc luni dimineața în localitatea clujeană Cășeiu, scrie CityNews.
Polițiștii clujeni spun că un șofer în vârstă de 21 de ani, care se îndrepta spre Dej, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă deosebit de periculoasă, astfel că mașina a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un indicator rutier, cu un podeț din beton și cu poarta unei case din zonă.
În urma impactului foarte violent, o tânără de 14 ani, pasageră în autoturism, a fost grav rănită, în timp ce șoferul și alți doi pasageri, respectiv o minoră de 16 ani și un bărbat de 21 de ani, au suferit leziuni ușoare. Toate cele patru victime sunt din județul Maramureș.
Oamenii legii spun că valoarea pagubelor materiale a fost estimată la circa 12.000 de lei; de asemenea, aceștia au stabilit că șoferul se afla sub influența alcoolului.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, precum și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
Foto: Dejeanul.ro
Comentariile portalului
buna ziua , unde este aceasta partie? este deschisa? multumesc
Înțeleg că domnul Antonescu a fost șomer in ultimii ani. Dar domnul Georgescu ce ocupație a avut în ultimii ani? Și-a luat puțin liber?
Pe cine vezi tu nervos, maestre?