Doi bărbați au ajuns la Urgențe, în urma unui accident pe A1, aproape de Pecica





În această dimineață, în jurul orei 07:00, pompierii militari arădeni și un echipaj de Ambulanță au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un microbuz, pe A1, în apropierea nodului rutier Pecica.
La locul evenimentului, a intervenit echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad. La locului evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ.
În urma accidentului, au rezultat două victime, conștiente, cooperante și neîncarcerate.
Potrivit SAJ, este vorba despre un bărbat de aproximativ 50 ani (șofer) cu traumatism craniocerebral și despre un pasager dreapta, bărbat de 54 ani, conștient, cu traumatism craniocerebral.
În urma evaluării medicale, ambele persoane au fost transportate la Urgențe, din cadrul Spitalului Județean Arad.
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)