Urban Eye, primul festival de film despre oameni și orașele lor





În perioada 13-16 noiembrie, la Bucureşti, va avea loc prima ediție a festivalului de film Urban Eye, singurul festival din România care promovează discuția despre mediul construit și viața urbană prin intermediul filmului – documentar, artistic, scurtmetraj sau animație.
Ediţia de anul acesta aduce pentru cinefili şi pasionaţii de mediul în care trăiesc, patru zile de proiecţii de film (11 filme documentare sau artistice din 7 ţări și din spații culturale extrem de diverse) însoţite de ateliere, dezbateri şi evenimente pentru copii, toate abordând cele mai neașteptate și actuale aspecte ale vieţii urbane.
Selecţia excelentă de filme, în care oraşul şi arhitectura sunt subiecte şi actori deopotrivă, e structurată în trei secțiuni tematice („Autentic versus Simulacru”, „Oameni fără case și case fără oameni”, „Interferențe”) care ajută publicul să se orienteze și totodată îmbogățesc subiectele abordate. De asemenea, festivalul este o ocazie unică de a vedea o serie de filme în premieră în România.
Majoritatea proiecțiilor sunt însoțite de discuții susținute de personalități relevante pentru tema abordată, de la arhitecți și regizori la jurnaliști sau sociologi. Atelierele și dezbaterile vor pune în context subiectele ilustrate prin filme, dar mai ales vor provoca spectatorul să (își) descopere un nou mod de a privi lucrurile: privirea urbană.
sursa: societatesicultura.ro
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)