joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update 3Cei trei bărbați care au jefuit și înjunghiat în inimă bărbatul din Vlaicu au fost arestați preventiv

    de Special Arad | 17 septembrie 2022, 11:09 AM | Știri Arad | Topic special

    1

    În cursul zilei de vineri, 16 septembrie, la Spitalul Județean a ajuns un bărbat care se afla în stare gravă în urma unei altercații. Conform informațiilor pe care le deținem, acesta ar fi fost înjunghiat la nivelul inimii de un om al străzii.

    Bărbatul în vârstă de 50 de ani a fost transportat cu salvarea la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Medicii au reușit să îl stabilizeze pentru scurt timp și au decis că acesta are nevoie de operație de urgență.

    Update

    Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează următoarele despre incident:

    „Astăzi, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați că un bărbat care ar fi fost înjunghiat pe strada Constantin Brâncuși, din municipiu.

    La fața locului, s-a constatat că cele reclamate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de 44 de ani.

    Din cercetări a reieșit că trei bărbați l-ar fi lovit și ulterior înțepat cu un obiect înțepător, după care i-ar fi sustras bani și un telefon mobil.

    Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind constituită echipa operativă.

    La scurt timp au fost identificați 3 bărbați, cu vârste între 28 si 41 de ani, din județele Sălaj și Arad, aceștia fiind conduși la audieri.

    Se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptei, urmând a fi efectuată încadrarea juridică si luarea măsurilor legale care se impun”, informează IPJ.

    Update 2

    În baza probatoriului administrat, cei trei bărbați urmează a fi reținuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. Aceștia vor fi prezentați magistraților Tribunalului Arad, cu propunerea luării unei măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat și tâlhărie calificată.

    Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

    Update 3

    Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a celor trei bărbați.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ce s-a ntimplat era de asteptat,pentru ca in Arad organele de mentinere a ordinii nu isi fac datoria,si asta sub obladuirea unei conduceri depasita de situatie si incompetenta.Cand ati vazut politisti si/sau jandarmi patrulind pe strada(nu in masini,nu cu sirene )? De patrule in timpul noptii nu mai vorbesc,insa doresc ca vreo marime locala sau membru de familie sa fie in situatia de a fi molestat,sa vedem….

      +12 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.