Polițiştii au prins şoferul care a fugit după ce a omorât un bărbat la Bocsig
Un bărbat în jur de 50 de ani și-a pierdut viața, în această seară, în jurul orei 23, în comuna Bocsig, pe marginea drumului național 79A. A fost lovit mortal de o mașină, șoferul părăsind locul accidentului.
Accidentul s-a petrecut undeva între trecerea de pietoni de la Primărie și stația de autobuz, potrivit unui martor, care pare să-l și cunoască (din vedere, cel puțin) pe bărbatul decedat, precizând, pe grupul de Facebook AradTraffic, că numele acestuia este Leontin.
Alți martori spun că șoferul care a lovit mortal bărbatul a părăsit locul faptei fără să încetinească.
Update
Reprezentanții IPJ Arad informează asupra modului în care s-a produs accidentul: „Aseară, în jurul orei 22:30, un bărbat de 53 de ani, din Bocsig, aflat în traversarea D.N. 79/A, a fost accidentat mortal de un autoturism care se deplasa dinspre Sebiș spre Ineu. După impact, autoturismul și-a continuat deplasarea. Se continuă cercetările pentru identificarea conducătorului autoturismului și stabilirea împrejurărilor producerii accidentului, într-un dosar penal pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”.
Update 2
Polițiștii au identificat conducătorul autoturismului care a părăsit locul accidentului în persoana unui tânăr de 24 de ani, din localitatea Șiria, acesta fiind reținut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Ineu cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Conform informațiilor pe care le deținem, tânărul a spus că s-a speriat și nu a știut ce a lovit.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)