joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update 4După o noapte în audieri, președintele Consiliului Judeţean Timiş este liber, dar sub control judiciar. Un consilier judeţean a fost reţinut

    de Special Arad | 11 decembrie 2014, 7:52 AM | Naţional | Topic special

    6

    Operațiune de amploare a DNA la Timișoara, în această dimineață. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins în mai multe locații din Timiș, la această oră având loc percheziții la consiliul județean, la mai multe primării din județ, printre care Otelec, și la sediul Apelor Române.

    Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, a fost ridicat de procurorii DNA și condus, sub escortă, la Palatul Administrativ.

    UPDATE

    Conform portalului pressalert.ro, procurorii anticorupție percheziționează biroul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timişoara.  Marcel Mihoc a confirmat pentru faptul că „m-au sunat că sunt percheziții și mi-au cerut un om ca să fie martor. Nu știu despre ce este vorba. Eu sunt în oraș, voi ajunge și eu acolo”.

    Operațiunea DNA este una de amploare, fiind efectuate percheziții în 48 de locații din București și județele Timiș, Cluj, Brașov, Sibiu, Argeș, Prahova, Arad, Suceava, Galați, Iași și Constanța. Conform unui comunicat DNA, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2014. Din locațiile percheziționate, 20 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

    UPDATE 2. Percheziții au loc și la Direcţia Regională pentru Drumuri şi Poduri Timişoara, directorul instituţiei Horaţiu Simion susţinând că “nu pot vorbi acum”.

    UPDATE 3: Președintele CJ Timiș „trage după el” 17 primari! Toți sunt duși la audieri la DNA, într-o amplă operațiune ce vizează fapte de corpuție petrecute inclusiv la Arad

    Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că percheziţiile au loc în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, care este suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.
    Printre instituţiile la care au loc percheziţii se află Direcţia de Ape Banat, Direcţia de Drumuri şi Poduri, dar şi CFR Călători, instituţii cu care Consiliul Judeţean Timiş ar fi încheiat contracte.
    În acest dosar sunt vizate peste 20 de persoane, care vor fi duse la audieri cu mandate de aducere, atât la DNA central, cât şi la DNA Timişoara.
    Sursele judiciare au precizat că la DNA structura centrală vor fi duşi, cu mandat de aducere, Titu Bojin şi Marcel Mihoc, consilier judeţean în CJ Timiş.

    Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, care este şi liderul filialei judeţene a PSD, a fost ridicat de anchetatori de la locuinţa sa şi dus la sediul Consiliului Judeţean, unde procurorii fac percheziţii în prezenţa acestuia. La intrarea în sediul instituţiei, Bojin a spus că nu ştie despre ce este vorba şi urmează să afle.
    Percheziţii au loc şi la sediile a 17 primării din judeţ, edilii urmând să fie audiaţi. Astfel, cu mandat de aducere vor fi duşi, al DNA Timiş, în calitate de suspecţi, primarul oraşului Buziaş Alger Viorel Ilaş, primarul oraşului Recaş Ion-Alin Neamtu, primarul comunei Boldur, Constantin-Cristian Stoi, primarul comunei Parţa, Mihai Petricaş, primarul comunei Otelec, Csaba-Zoltan Szabo, primarul comunei Victor Vlad Delamarina, Iona Sima, primarul comunei Satchinez, Dan Florin Ion, primarul comunei Beba Veche, Ioan Bohancanu, primarul comunei Margina, Ionel Costa, primarul comunei Jimbolia, Dariu Adrian Postelnicu, primarul comunei Comloşu Mare, Ovidiu Nicolae Ştefănescu, primarul comunei Chevereşu Mare, Marcel Muia, primarul comunei Cărpiniş, Ioan Sima, primarul comunei Şandra, Luchian Savu, primarul comunei Lovrin, Vasile Graur, primarul comunei Birda, Gheorghe Marius Stoian, şi primarul comunei Voiteg, Tudor Nicolae Marinescu.

    Tot cu mandat de aducere vor fi duşi, la DNA Timişoara, Claudiu Ilaş – managerul Muzeului Satului Bănăţean, Marţian Corneliu Doroş – director în cadrul Direcţiei de Prestări Servicii Timiş, Ervin Luci – director la Administraţia Bazinală a Apelor Banat, Horaţiu Mircea Simion – directorul regional al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Timişoara şi Aurel Costin Purceld – directorul economic al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Timişoara, au precizat sursele citate.

    Pressalert.ro scrie că „Potrivit DNA, Titu Bojin, folosindu-se de autoritatea pe care o deține, în calitate de președinte al Consiliului Județean Timiș, precum și lider zonal al unei formațiuni politice, a identificat pe raza județului Timiș, primării conduse de aleși locali, din aceeași formațiune politică unde, ulterior, George Didilă a încheiat contracte de achiziții publice, cu atribuire directă, între aceste primării și SC Ecomet West SRL. Mai mult, în cazul în care primăriile care au încheiat contracte cu SC Ecomet West SRL tergiversează plata contractelor încheiate, afaceristul apelează la sprijinul lui Titu Bojin pentru a determina primarii să plătească, cu celeritate, aceste contracte.

    Întrucât unele dintre primăriile care au încheiat astfel de contracte cu SC Ecomet West SRL nu aveau prevăzute în buget fonduri pentru plata produselor achiziționate, consilierul județean Marcel Mihoc a promis la data încheierii contractelor, alocarea fondurilor necesare cu ocazia rectificărilor bugetare.

    La începutul anului 2014, Claudiu Ilaş, la acel moment manager al Muzeului Satului Bănăţean, a fost determinat de către Bojin să îşi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu în sensul atribuirii către SC Ecomet West SRL, prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, a unui contract de furnizare produse, producând astfel o pagubă persoanei juridice achizitoare, în valoare de 19.840 lei. Ulterior, SC Ecomet West SRL nu a evidenţiat în contabilitate şi nu a raportat la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în cadrul „Declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional – 394”, operaţiunea comercială de vânzare a produselor către Muzeul Satului Bănăţean. Muzeul Satului Bănăţean este instituţie subordonată Consiliului Județean Timiș şi a fost condus până la data de 27 august 2014, de către Ilaş, care a deţinut funcţia de manager.

    În perioada mai – iulie 2014, Bojin Titu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiș şi preşedinte al organizaţiei judeţene P.S.D. – Timiş (persoană care a deţinut timp de aproximativ 10 ani funcţia de director la Administraţia Bazinală a Apelor Banat) l-a determinat pe actualul director, LUCI ERVIN (apropiat al său) şi alţi funcţionari din cadrul Administraţiei Bazinale a Apelor Banat să îşi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu în scopul atribuirii către SC Ecomet West SRL, prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, a trei contracte de furnizare produse, producându-se astfel o pagubă persoanei juridice achizitoare, în valoare de 69.901,28 lei.

    Prin încheierea acestor trei contracte, George Didilă a obţinut un folos necuvenit constând în atribuirea în mod fraudulos către societatea comercială controlată de el, SC Ecomet West SRL, a unui număr de trei contracte de furnizare produse, în valoare totală de 69.901,28 lei.

    În cursul lunii aprilie 2014, viceprimarul Ion Alin Neamţu, de la Primăria Recaş, a fost determinat de către Marcel Mihoc, consilier judeţean în Consiliul Judeţean Timiş, să îşi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul atribuirii către SC Ecomet West SRL, prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, a unui contract de furnizare produse, producând o pagubă instituţiei în sumă de 19.741,82 lei, întrucât nu era necesară achiziţionarea unor astfel de produse.

    Având în vedere că respectivul contract de furnizare de produse a fost încheiat ca urmare a determinării viceprimarului de către Mihoc şi nu la iniţiativa primăriei, ceea ce denotă inexistenţa în realitate a unei necesităţi pentru aceste produse, folosul necuvenit obţinut de Didilă George, persoană ce controlează, în fapt, SC Ecomet West SRL, constă în atribuirea contractului de achiziţie publică în valoare de 19.741,82 lei. În schimbul încheierii acestui contract, consilierul judeţean Mihoc Marcel a promis alocarea unor fonduri bugetare suplimentare unităţii administrativ teritoriale, cu ocazia rectificărilor bugetare ulterioare de la nivelul Consiliului Judeţean Timiş, necesare printre altele şi pentru achitarea contractului de furnizare produse în cauză.”


     

    UPDATE 4

    Consilierul județean Marcel Mihoc a fost reținut, în această dimineață, după audierile de la structura generală a DNA. Audierile primarilor din Timiș, care suspecți în dosarul în care DNA i-a ridicat și i-a dus la București pe președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, și pe consilierul județean, Marcel Mihoc, au scos la iveală detalii extrem de interesante despre modul în care firma Ecomet West SRL, care-i aparținea lui George Didilă, a primit comenzi pe bandă rulantă.

    Conform pressalert.ro, cel care s-a ocupat de recomandarea firmei către primari a fost Marcel Mihoc, care, până să-și dea demisia din partid, în timpul campaniei prezidențiale, a fost secretarul general al PSD Timiș. Primarii au declarat că un reprezentant al firmei a venit însoțit de Mihoc, care i-a recomandat. „Marcel Mihoc mi-a spus că are scule pentru gospădărire comunală. George avea cu el mai multe pliante, adică tabele în care erau înscrise produse şi preţul. Marcel Mihoc mi-a spus că merge pe la mai multe primării”, a declarat unul dintre primarii suspecţi, în timpul audierilor. După ce edilii acceptau recomandarea lui Mihoc, care le promitea că vor primi fonduri suplimentare de la Consiliul Judeţean Timiş dacă vor face aceste achiziţii, se întocmeau referate de necesitate, iar acolo unde era necesar se primeau imediat trei oferte de preţ, din care cea a firmei Ecomet West SRL era cea mai avantajoasă, chiar dacă preţurile erau supraevaluate, conform anchetatorilor.

    DNA a stabilit că mailurile erau trimise de pe adrese diferite, dar de către o singură persoană. Marfa era livrată apoi de la firma lui Marcel Mihoc – Tannery Import Export, mai mulţi primari afirmând că acolo erau depozitate cutiile cu scule şi de acolo se livrau. Anchetatorii au interceptat o discuţie între George Didilică şi un apropiat al său în care se spunea că Mihoc a dus factura și un set de scule. După 11 ore de audieri,azi dimineaţă Titu Bojin a fost pus în libertate și va fi cercetat sub control judiciar. „Plec acasă. nu am abuzat în niciun fel de funcție”, a spus președintele CJT la ieșirea de la audieri.

    Ce înseamnă „control judiciar”?

    Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:
    (1.) a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
    b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
    c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
    (2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
    a) să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia;
    b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
    c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
    d) să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice, direct sau indirect, pe orice cale;
    e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta;
    f) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
    g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;
    h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
    i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;
    j) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
    k) să nu emită cecuri.

    Vom reveni cu amanunte.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.