sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încă 71 îmbolnăviri cu Covid în municipiu și 8 decese în județ, în ultimele 24 de ore. Reprezentanții Spitalului Județean: De frică, pacienții vin la spital direct în stare generală gravă

    de Raluca Medeleanu | 22 octombrie 2020, 3:10 PM | Sănătate | Știri Arad

    0

    Potrivit informațiilor oferite de Prefectura Arad, în ultimele 24 de ore au fost identificate încă 71 îmbolnăviri cu Covid-19 în municipiul Arad. În ceea ce privește județul, potrivit GCS, numărul total ajunge la 118. De asemenea, de la ultima raportare, 8 persoane au murit. Reprezentanții spitalului fac apel totuși la oameni să nu se lase pradă fricii și să nu evite consultările pentru alte boli, de teama coronavirusului..

    În ultimele zile, în Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad se prezintă pacienți, în stare gravă, cu diferite afecțiuni care impun intervenții chirurgicale de urgență. Vorbim despre pacienți care, deși prezintă simptome de boală de câteva zile sau săptămâni, nu se prezintă la spital până când durerea devine insuportabilă și drept urmare boala evoluează și dezvoltă forme mult mai grave care le pun viața în pericol.

    „În ultima perioadă avem pacienți care se prezintă la spital cu forme evolutive avansate și stare generală gravă. Aceștia necesită intervenții chirurgicale imediate și mult mai laborioase. De asemenea, necesită mai apoi îngrijiri pe terapie intensivă iar perioada de recuperare este mult mai lungă decât în mod normal. Îi sfătuim pe concetățenii noștri, să-și depășească frica, normală de altfel în această perioadă, și să se adreseze medicilor care le stau la dispoziție în vederea rezolvării problemelor de sănătate, înainte de apariția complicațiilor evolutive”, ne explică conf.univ.dr. Carmen Neamțu, medic primar chirurgie generală.

    În secțiile din incinta sediului central al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad sunt tratați pacienții care nu sunt infectați cu virusul SARS CoV-2, iar aceștia ajung să fie internați în aceste secții în urma efectuării testului RT-PCR. Până la sosirea rezultatului pacienții sunt internații pe secții pentru suspecți.

    „Unii dintre acești pacienți spun că evită să vină la spital de frica infectării cu virusul SARS CoV-2. Înțelegem această teamă însă îi sfătuim pe cetățeni, ca atunci când simt că ceva nu este în regulă în ceea ce privește starea de sănătate, să se prezinte la medicul de familie. Acesta le poate evalua problema de sănătate și îi poate îndruma mai apoi către un medic specialist. În clădirea principală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, din strada Andrenyi Karoly, cu unele excepții, am păstrat secțiile non-COVID pentru ca arădenii cu alte afecțiuni să poată fi tratați în siguranță. Avem circuite separate, tocmai pentru a evita intersectarea pacienților infectați cu SARS Cov-2 cu pacienții cu alte afecțiuni. Din păcate acest virus există și va exista de acum încolo însă nu trebuie să ne determine să neglijăm alte probleme de sănătate care pot duce la forme grave”, a precizat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.

    Numărul total al pacienților internați în spital cu Covid-19 este 259, potrivit informațiilor emise de Prefectura Arad, din numărul total de cazuri active în prezent (1107).

    În ceea ce privește trecerea oficială a municipiului Arad în scenariul roșu, autoritățile sunt pe poziții, pentru că ieri indicele era de 2,96, deci foarte aproape de 3, însă momentan nu a fost emisă o Hotărâre semnată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în acest sens. Vă vom ține la curent cu orice modificare va apărea asupra măsurilor de prevenție.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.