Unsprezece migranți, ascunși în camioane, depistați la vama Nădlac





Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat unsprezece cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român și un bulgar, ambii şoferi ai unor ansambluri rutiere.
În cele două automarfare erau transportate, conform documentelor de însoţire a mărfii, dopuri pentru șampanie și ambalaje pentru societăți din Franța și Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, unsprezece cetăţeni străini.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt nouă cetăţeni din Afganistan și doi cetățeni din Pakistan, solicitanți de azil în România.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.