marþi, 21 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Universitatea Craiova, învinsă clar de Rakow Czestochowa în debutul Conference League

    de - | 3 octombrie 2025, 8:45 AM | Sport

    0

    Universitatea Craiova a debutat cu stângul în grupele UEFA Conference League, fiind învinsă joi seară de Rakow Czestochowa, scor 2-0, pe Stadionul Zaglebiowski Park Sportowy din Sosnowiec, notează agerpres.ro.

    După o primă repriză echilibrată, în care oltenii au avut chiar o mare șansă prin Baiaram (45+3), meciul s-a rupt imediat după pauză. Gazdele au deschis scorul prin Tomasz Pienko (47), iar câteva minute mai târziu, Screciu a fost eliminat după intervenția arbitrajului video (52). Cu un om în minus, echipa lui Mirel Rădoi nu a mai contat în atac și a fost dominată clar.

    Oskar Repka a stabilit scorul final în minutul 80, cu un șut puternic de la distanță, iar Rakow a controlat fără emoții ultimele minute ale partidei. Statisticile au arătat diferența dintre cele două formații: 10 șuturi pe poartă pentru polonezi, niciunul pentru Craiova.

    Universitatea traversează o perioadă dificilă, cu o singură victorie în ultimele cinci meciuri oficiale (două egaluri și două înfrângeri). Oltenii vor încerca să-și revină duminică, în derby-ul din Superliga cu FCSB, pe Arena Națională.

    În continuare, în Conference League, Universitatea va juca acasă cu FC Noah (23 octombrie), în deplasare cu Rapid Viena (6 noiembrie), acasă cu Mainz (27 noiembrie), acasă cu Sparta Praga (11 decembrie) și în deplasare cu AEK Atena (18 decembrie).

    Rakow Czestochowa – Universitatea Craiova 2-0 (0-0)

    Au marcat: Tomasz Pienko (47), Oskar Repka (80).
    Sosnowiec, Stadion Zaglebiowski Park Sportowy

    Rakow: 1. Kacper Trelowski – 7. Fran Tudor (căpitan), 25. Bogdan Racovițan, 4. Stratos Svarnas – 19. Michael Ameyaw, 23. Karol Struski (88. Peter Barath, 75), 6. Oskar Repka (44. Bogdan Mircetic, 86), 11. Adriano Amorim – 8. Tomasz Pienko (5. Marko Bulat, 75), 18. Jonatan Braut Brunes (9. Patryk Makuch, 86), 10. Ivan Lopez (80. Lamine Diaby-Fadiga, 22). Antrenor: Marek Papszun.
    Rezerve neutilizate: 39. Jakub Madrzyk, 48. Oliwier Zych – 2. Ariel Mosor, 66. Apostolos Konstantopoulos, 97. Ibrahima Seck, 99. Imad Rondic.
    Universitatea Craiova: 77. Pavlo Isenko – 28. Adrian Rus, 6. Vladimir Screciu, 15. Juraj Badelj – 17. Carlos Mora, 4. Alexandru Crețu (3. Oleksandr Romanciuk, 60), 8. Tudor Băluță (14. Lyes Houri, 76), 20. Alexandru Cicâldău (5. Anzor Mekvabișvili, 60), 11. Nicușor Bancu (căpitan) – 9. Assad Al Hamlawi (39. Steven Nsimba, 76), 10. Ștefan Baiaram (23. Samuel Teles, 59). Antrenor: Mirel Rădoi.
    Rezerve neutilizate: 1. Silviu Lung Jr – 2. Florin Ștefan, 12. Monday Etim, 19. Vasile Mogoș, 24. Nikola Stevanovic, 29. Luca Băsceanu, 30. David Matei.

    Arbitru: Ishmael Barbara; arbitri asistenți: Luke Portelli, James Muscat; al patrulea oficial: Philip Farrugia (toți din Malta)
    Arbitru video: Michael Fabbri; arbitru asistent video: Rosario Abisso (ambii din Italia)
    Observator UEFA pentru arbitri: Karel Vidlak (Cehia); Delegat UEFA: Eugene Westerink (Olanda)

    Citește și: 

    FCSB a fost învinsă de Young Boys Berna pe teren propriu în Europa League

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.