Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, prezentă în Metarankingul Universitar 2020





Clasamentul universităților din România a fost făcut public de Asociația AD Astra a cercetătorilor români din țară și străinătate. Din cele 97 de universități publice și private din România, doar 28 au fost incluse în Metarankingul Universitar 2020. Este vorba de acele universități care au viziblitatea internațională și apar în cele 11 clasamentele internaționale luate în calcul.
Din cele 28 universități din România incluse în acest prestigios clasament, universitatea arădeană de stat ocupă poziția 12, alături de alte 9 universități: Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea din Oradea, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea din Pitești, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Universitatea, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea Tehnică de Inginerie Civilă din București.
Primele trei universități din țară în acest clasament rămân ca și anul trecut Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București.
„Ne bucurăm să fim incluși și anul acesta în clasamentul universităților realizat de AD Astra. Este foarte important pentru o universitate să fie inclusă în clasamente internaționale, să se bucure de vizibilitate în mediul academic internațional. Vom susține în continuare munca de cercetare din cadrul universității pentru că rezultatele obținute de către echipele de cercetare sunt cele care pot propulsa universitatea în rankingurile universitare internaționale”, a declarat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)