„Ungurul și ardeleanul”! Ce au găsit în comun la cei doi cetățeni, polițiștii de la frontieră?
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Borş şi Nădlac II –Csanadpalota au depistat doi bărbați, căutați de autorităţile din Ungaria și România, pentru infracţiuni economice şi financiare și pentru furt calificat.
În data de 28.02.2017, în jurul orei 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, cetăţeanul român Jozsef L., în vârstă de 38 de ani, din jud. Bihor.
La verificările specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile din Ungaria, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea de infracţiunii economice şi financiare.
Câteva ore mai târziu, și la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II –Csanadpalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Ion B., în vârstă de 30 de ani, din jud. Harghita.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, acesta având de executat o pedeapsă de 2 ani și 3 luni.
În ambele cazuri, persoanele au fost predate unor echipe operative din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Bihor şi Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Foto: Arhivă

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)