joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ungaria închide școlile primare, aproape toate magazinele și sălile de sport începând cu 8 martie!

    de Special Arad | 5 martie 2021, 8:00 AM | Internaţional | Regional

    0

    Ungaria a anunţat ieri noi măsuri restrictive în lupta cu un al treilea val al epidemiei de Covid-19, luând decizia de a închide, începând de luni, 8 martie, şcolile primare, grădiniţele, aproape toate magazinele şi serviciile, transmit Reuters şi MTI.

    Ungaria a raportat joi un număr mare de cazuri noi, 6.278, cel mai ridicat din ultimele trei luni, provocat mai ales de propagarea variantei britanice a coronavirusului. „Al treilea val (de epidemie) este puternic, foarte puternic şi mai rău decât a fost al doilea val”, le-a spus joi reporterilor şeful de cabinet al lui Viktor Orban, Gergely Gulyas.

    Noile măsuri prevăd, concret, că şcolile primare şi grădiniţele vor rămâne închise până la 7 aprilie, lecţiile trecând în online. Toate magazinele – exceptându-le pe cele alimentare, farmaciile şi benzinăriile – vor fi închise între 8 şi 22 martie, la fel şi serviciile, mai puţin cele private de sănătate, scrie Agerpres.ro.

    Sălile de sport vor fi închise pentru public timp de două săptămâni, dar exerciţiul fizic în aer liber va fi permis cu respectarea regulilor de distanţare.

    În acelaşi timp, autorităţile maghiare le cer angajatorilor să le permită salariaţilor, mai ales celor cu copii, să lucreze de acasă în toate situaţiile în care este posibil, a adăugat Gulyas, menţionând că măştile rămân obligatorii în toate spaţiile publice.

    De la debutul pandemiei, Ungaria, ţară cu 10 milioane de locuitori, a raportat 446.178 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 15.476 de decese.

    SURSA: ebihoreanul.ro

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.