Ungaria: Cine este noua figură a opoziției care adună zeci de mii de oameni contra lui Orban
Zeci de mii de unguri au răspuns vineri, în centrul Budapestei, Ungaria, la apelul unei figuri a opoziției față de Viktor Orban, în timp ce indignarea continuă în legătură cu grațierea acordată într-un caz de crimă împotriva copiilor, potrivit AFP.
„Haideți să creăm o forță la care să se alăture toți maghiarii bine intenționați care vor să lucreze pentru țara lor”, a declarat în fața mulțimii Peter Magyar, care a preluat conducerea unuia dintre cele mai mari proteste împotriva premierului naționalist.
Acesta a lansat acuzații la adresa Guvernului încă de când fosta sa soție, Judit Varga, s-a retras din viața publică pentru că și-a dat acordul, în calitate de ministru al justiției, pentru decizia de a grația un condamnat implicat într-un caz de pedofilie.
Vineri, Peter Magyar a cerut ca Ungaria să se conformeze pozițiilor partenerilor săi occidentali, denunțând „oligarhia” care „ruinează” țara.
El a cerut, de asemenea, revenirea la independența procuraturii și a presei, precum și aderarea Ungariei la Parchetul European.
Omul potrivit pentru a „curăța Ungaria”, spune Lorinc Popovics, un sculptor în vârstă de 71 de ani, care dorește „schimbarea” după paisprezece ani de putere sub conducerea lui Viktor Orban.
La jumătatea lunii februarie, potrivit unui bilanț al televiziunii RTL, peste 130.000 de persoane au manifestat împotriva premierului, o mobilizare de o amploare nemaiîntâlnită în ultimii zece ani, în pofida mai multor demisii, printre care cea a președintei Katalin Novak, care a acordat grațierea, dezvăluită la începutul lunii februarie.
Sursa: Hotnews.ro.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)