marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Unde și de ce au intervenit cei de la ISU Arad. Bilanțul săptămânii trecute

    de Special Arad | 13 februarie 2023, 11:23 AM | Știri Arad

    0

    Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână. În acest sfârșit de săptămână (10.02 – 12.02.2023), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 110 intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 91 de solicitări.

    Totodată, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 4 incendii, precum și în alte 13 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocarea persoanelor și a animalelor, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, exerciții cu forțe și mijloace în teren și verificări ale concentrației de oxigen din secțiile ATI.

    Din totalul celor 4 incendii care au avut loc în ultimele trei zile, 3 intervenții au fost înregistrate la case sau anexe gospodărești și una pentru stingerea unor deșeuri menajere. De asemenea, în ultimele trei zile, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în urma producerii a două accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor.

    Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompieri, amintim:

    O intervenție complexă a avut loc în cursul zilei de vineri, în orașul Sântana, unde pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-un siloz pentru depozitarea cerealelor. La sosirea echipajelor de intervenție și în urma recunoașterii efectuate de către acestea, victima, un bărbat, era căzut în interiorul celulei, de la o înălțime de aproximativ 14 metri, pe cereale.

    Bărbatul, conștient și cooperant, a fost evaluat medical la locul evenimentului și pregătit pentru evacuare. Pentru extragerea acestuia în siguranță, salvatorii au acționat cu ajutorul autospecialei de intervenție și salvare la înălțimi.

    După aproximativ o oră de intervenție, salvatorii au extras în siguranță bărbatul din siloz, aceasta fiind preluat de către echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă, care l-a transportat la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.

    De asemenea, un alt eveniment care a presupus efort susținut din partea pompierilor, a avut loc în municipiul Arad, unde salvatorii au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 3 al unui bloc de locuințe. În momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul se manifesta violent, cu degajări mari de fum, în interiorul apartamentului, la nivelul bucătăriei și a sufrageriei.

    Concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii au evacuat preventiv 15 persoane de la nivelele superioare. Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute, fără a se propaga la alte apartamente. Flăcările au distrus mobilierul și aparatura electrocasnică din bucătărie și au degradat toate bunurile din sufragerie.

     

    De asemenea, în urma degajărilor de fum au fost degradate și celelalte încăperi. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind flacără, prin folosirea cu intenție a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

    Informaţii despre modul de comportare în cazul produceri unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https:// fipregatit.ro și aplicaţia de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.